Publicat de: leonard oprea | 25 Noiembrie 2016

Vladimir Tismăneanu: Despre voința-bună sau Binele și Răul în viziunea lui Leonard Oprea


leonard-o-lehamitea-gaudeamus-2016-9-copy

Theophil Magus

Vladimir Tismăneanu:

Despre voința-bună sau Binele și Răul în viziunea lui Leonard Oprea  

(postfață la cartea „Lehamitea lui Theophil Magus”, Ed. Eikon, 2016, București)

În noua sa carte, a lui Theophil Magus – meditațiile lui Leonard Oprea despre relele (Răul radical și variantele sale) secolului douăzeci, dar și despre marile primejdii  cu care ne confruntăm în acest nou veac, sînt tot atîtea puneri în  gardă cu valoare tămăduitoare.

Diagnosticele lui Leonard Oprea sînt exacte și necruțătoare, dar nu lipsite de speranță.  

Înrădăcinate în ethosul creștin, deci unul al iertării și mînturirii, aceste scrieri de mare profunzime ne îngăduie să privim lumea  în care ne este dat să trăim cu un sentiment al voinței-bune, deci al toleranței inspirate nu de abdicări ipocrite, ci de știința faptului că păcatul este parte a destinului uman și că poate fi răscumpărat prin încredere și adevăr. 

Pentru acest scriitor, moralitatea este fapt de viață.

Îi repugnă orice formă de exclusivism și se revoltă cînd se întîlnește cu mojicia, bășcălia ieftină, poltroneria, „buricismul” și mai ales huliganismul xenofob.

Iudeofobia îi repugnă nu doar logic, ci și teologic. 

Tabla sa de valori este una a deschiderii către adevărurile universale, deci una a incluziunii și solidarității umane.

Leonard Oprea se gîndește necontenit la tribulațiile unei istorii care ne-a făcut pe toți să simțim umbra apăsătoare a ideologiilor totalitare, de la comunism și nazism și pînă la radicalismul islamic al timpurilor mai recente.

În aceste eseuri sui-generis, „Respirații” (astfel numite și create de autor), frumoasele și genuinele sale haiku-ri ce închid și (re-)deschid meditațiile,  sînt menite să înconjoare ținutul sobru al reflecției cu acel halou  senin fără de care ne-am rătăci în labirintul ispitelor nihiliste.

Nietzschean împotriva lui însuși, Leonard Oprea știe că scopul este acceptabil numai dacă mijloacele utilizate pentru atingerea lui sînt oneste și decente.

Într-o lume a lipsei de pudoare, a măștilor afișate grotesc și a convertirilor buimăcitoare, Leonard Oprea se opune,

cu voluptatea solitudinii mîndru asumate, acestor capitulări etice. Faptelor sale disidente de odinioară, le urmează astăzi, în chip cît se poate de natural, aceeași etică a refuzului complicității cu infamia. 

 A nu pactiza cu mișelia este crezul de viață, pe care ni-l împărtășește  cu melancolică generozitate.

Cînd nu puțini se gîndesc la rețele de interese și la pseudo-ierarhii, Leonard Oprea meditează la acele arhetipuri morale pe care un filosof  le numea cindva „valori veșnice”. De aici și prospețimea gîndurilor sale, autenticitatea lor atît de captivantă. 

Știu că pe unii îi irită sinceritatea reflecțiilor lui Leonard Oprea.

În ce mă privește însă, văd în această franchețe tocmai acel filon fără de care ne pierdem, mereu și mereu, în raționalizări îmbîcsite și  retorici găunoase.

A numi relele, a spune deci ceea ce crezi chiar atunci cînd nu este cîtuși de puțin comod, înseamnă a urma modelul camusian al intelectualului critic.

Bizantinismul falsificat, detectat de Leonard Oprea drept racilă supremă a culturii politice românești, semnifică între altele, încapacitatea de a înțelege că o lume democratică are o nevoie vitală de  transparență și rigoare morală. Pentru el, corupția este celălalt  nume al cinismului (și invers). Tot astfel, „iacobinismul-de-mahala” (sintagmă creată de Leonard Oprea) îi și ne apare că o maladie  post-comunistă născută din nevoia unora de a „supra-compensa” pentru faptul că în anii dictaturii au tăcut molcom, ori chiar mai rău.

Leonard Oprea îndrăznește să pună degetul pe atîtea din rănile morale ale tranziției. O face cu înțelepciune, fără patimă și fără  dorință stigmatizării celor pe care îi critică. Simplu spus, este un moralist într-un univers în care prea mulți se joacă de-a principiile.

Nu înțelege să tacă atunci cînd conștiință îi dictează să vorbească tranșant, apărînd acele repere fără de care ne-am pierde că ființe morale.

(Vladimir Tismăneanu – Washington, DC)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: