Publicat de: leonard oprea | 24 Noiembrie 2016

Theophil Magus – Leonard Oprea trăind în America


leonardoprea_lehamitealuitheophilmagus_coperta_1

Mirela Roznoveanu: Theophil Magus – Leonard Oprea trăind în America

(Postfață carte „Lehamitea lui Theophil Magus”, Ed. Eikon, 2016, București)

Ajuns în mizerie, în urma pariului dintre Dumnezeu și Satan, Iov îl acuză, cheamă în judecată pe Dumnezeu, într-un proces public. Iov rabdă nenorocirile accumulate peste el în timp ce Satan le supraliciteazi. Tânguirea polemică, zbuciumul din Cartea lui Iov consemnează încercarea de a raționaliza pedeapsă. În final auzim însăși vocea lui Dumnezeu. Iov înțelege atunci deplin ceea ce textul în sine nu ne comunică; ce putem totuși percepe este că Dumnezu nu poate există decât în dialog cu omul. Tensiunea, sfȃșierea, remușcarea, disperarea, eseul moralizator și polemic, dispersarea lăuntrică a personajului principal sunt mijloace narative de revelare a profunzimilor psihologice, ca și a căilor de accedere la un adevăr.  

Iona este cel care l-a pierdut pe Dumnezeu; care îl sfidează pe Dumnezeu, pentru a-l regăsi. Tonul Iona este cel al reproșului. Iona incearcă să se sinucidă fără success, pentru că Dumnezeu îl apăra de fiecare data. El este ignorantul supus unui process de educare divină. Singurătatea lui Iona certifica criză gândirii trăită de o umanitate care își fundamentase concepția de existența pe o realitate transcendentă și care, sub presiunea istoriei, trăieste momente de debusolare.

Ieremia în schimb este cel care îl caută fără încetare pe Dumnezeu. Confesiunea, lamentația, groază, viziunile profetice, miracolele decid în cele din urmă ca închipuirea să devină realitate epică. Plângerea, profeția, denigrarea viciilor, descrierea ororilor, criticismul, paginile de roman social amestecă elementele onrice, fantastice, cu cele simbolice și realiste. Lirismul imbibă textul. Ieremia creează tabloul de coșmar al dezagregării lumii lui aflate în robia asiriană. Relatarea suferințelor sale morale și fizice, conectate la suferințele colective, constituie dincolo de jurnal, un model viabil estetic și oricînd posibil. Eclesiastul se revendică acestei arhitecturi epice, aceea a eseului liric moralizator și a biografismului profetic.

Am făcut această introducere pentru a reaminti o paradigma epică dar și pentru a explică de ce, la începutul secolului al XXI-lea, ea se reactualizează în romanele lui Leonard Oprea.  

Imprejurările istorice și individuale sunt cumva la fel de tragice. Leonard Oprea, scriitor dizident român,  zece ani mai  tirziu, după Revolutia din 1989,   impreuna cu familia, părăsește țara. Dupa ani de suferință sub regimul communist, dizidentul trece printr-o post-revoluție de cosmar.  Dezgustat și debusolat în urma loviturii de stat prin care nomenklatura de gradul doi preluase puterea, el pleacă intr-un exil asumat în Statele Unite ale Americii. Aici, in cea mai avansata democrație de pe pământ, scriitorul romȃn găsește o realitate de la un punct imposibil de acceptat și de înțeles.

Mai intai, scriitorului exilat ii este greu sa scrie intr-o limba nouă; publica totusi in limba engleza, patru romane bine apreciate și difuzate în America, Canada dar și  in Europa, Asia, Australia.  Recunoscut in țara din care please, el luptă acum să fie recunoscut în țara în care s-a exilat și în lumea largă.

Adaptarea socială este teribil de grea. Ca scriitor de limba ne-engleza, nu are nici o meserie. Se simte inutil social și inadaptat. Prietenii se dovedesc a fi ne-prieteni și il părasesc unul cate unul. Neștiind cât de dură este legea americană a familiei, face eroarea de a se lansa în altercaţii conjugale. Cea ce era aproape banal în ţara părăsita, o ceartă de familie, nu este în noua ţară. Arestat, judecat, inchis laolaltă cu deținuții de drept comun sau criminalii, el pierde totul: căminul, familia, dreptul de a-și vedea copilul, orice sursă de existență.

Marginalizat, căzut la limita de jos a vieții, abia având din ce trăi, dormind pe unde apucă, muncind din greu în condiții precare, el se roagă și scrie.

Dumnezeu și Iisus Hristos sunt partenerii constanți de dialog.

Rugăciunea face parte din discursul epic normal.  

Ceea ce Leonard Oprea definește și numește Respirații sunt în fapt forme lirice parte a narării profetice.  

Arhitecturile epice de tip Iov, Iona și Ieremia se actualizează în carțile lui Leonard Oprea la o magnitudine nemaiȃntȃlnită în literatura recentă.

Recunoaștem aici autorului o neobișnuită putere morală, sufletească și omenească, aceea de a spune și expune, ca și Iov, întregul tablou al nefericirii sale.

Paradoxul, vorbirea ermetică, încifrată fac parte organică din text:

„Cea mai mare ispită este … dorința-de-ispită.

Și, mereu, cu oricât de mărunt gând începe, va culmina prin visul despre lepădarea de Credință. Așadar, prin a-l pune pe Dumnezeu sub semnul îndoielii; adică, prin a-ți imagina Izgonirea din Rai ca pe o inacceptabilă nedreptate… Ca pe o negare a dreptului tău de fi un dumnezeu.

Odată înfăptuit acest vis-viciu, orice viciu este posibil.

„… diamante în

iarbă – roua  sub azur,

lacrimile-n zori…“

Epicul fracturat, lirismul enigmatic revelă iubirea de aproapele și iubirea de Dumnezeu:

„Cei care nu au trăit vreodată conștienți ori, conștient își refuză trăirea deplină a bucuriilor simple – sunt deplin străini de pacea lăuntrică.

Și, imediat sunt înstrăinați de Iisus Christos.

Deci, fără îndoială, sunt străini de Iubire, fără de care “… eu sunt nimic”.

„… sub crengi de pini

în apus – spuma din val

sărută stânca…”

Alteori, profetul încearcă să afle rațiunea pedepsei sale, el fiind alesul lui Dumnezeu:

„Și, astfel – întotdeauna, dar întodeauna – visul supra-dimensionează viața.

Și, de ce ar fi alt fel, când viața este ceea ce este: un cașcaval plin de găuri, marcând absența credinței, moralei, demnității, responsabilității – dar, cel mai grav, absența iubirii omului de catre om?

„… fîșii alb mov în

acest apus de brumar;

norii… celest basm …”

(…)

„Nu îl poți iubi pe Dumnezeu, fără a fi iubit de Dumnezeu.

„Căci, ne-iubit de Dumnezeu, cum îl vei cunoaște oare?”

Credința devine axul, elementul primordial al existenței, indiferent de vicisitudini:

„În zborul său șoimul se inalță în cercuri infinit împlinite – dincolo de nori.

În zborul său omul se înalță dincolo de nori prin și întru Credință.

Acestă Credință este doar Dumnezeu.

„…plouă amarnic…

toamna… agonic somn ce…

mă poartă – în vis…”

Obsesia vieții, a trăirii veșnice se definește ca o rătăcire:

„… Omul, da – rătăcit și speriat în și de infinitatea și de eternitatea în-dumnezeirii sale, Omul are o obsesie continuu atotputernică: să trăiască. Inevitabil – mereu este ne-pregătit să moară. Desi, Moartea este doar altă Viață. Cea de după Viață. Precum Iisus spune:

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii.

Tare vă mai rătăciți…

„…decembrie, ce

adinc… stele-n vals mut pe…

neaua de argint…”

Interpretarile biblice, cristice, ale cuvântului divin sunt permanenţe definitorii ale discursului auctorial:

„Fiind Cuvântul Domnului – poate fi comentată Biblia ?

Credința – da, poate fi comentată. Dar – Biblia este și Credința în cuvânt scris.

Așadar, comentariul Bibliei nu este interpretare.

Comentariul Bibliei este Liber Arbitru.

Este Omul ca Dumnezeu în fața Creației.

“… noaptea curge lin

in fulgii de argint; ce…

liniște, ce zbor…”

„…mă întreb mirat: din moment ce viața poate fi o moarte așa cum toate mi se întâmplă acum, care ar fi motivul pentru care nu aș iubi moartea la fel de mult ca viața?!…”

Psalmi de o frumusețe tulburatoare își fac din când în când apariția de-a lungul zicerii profetice :

„… și, iată – m-am plimbat îndelung prin furtuna de zăpada din 21 decembrie 2008, pe străzile din Auburn, Maine… și, iată, ființă mea s-a aflat în acel răi al fugilor și al vînturilor răzvrătite, al cerurilor năpustite în năvală de zăpadă asupra ființei Pământului, cu oameni și tot ce au au ei… asupra pădurii și brazilor de Crăciun, asupra caselor, asupra inimilor rătăcite – oh, Doamne, asupra trupului meu, chinuindu-l, dar și asupra ființei mele, înălțând-o acolo, dincolo de mânia boltei…căci, astfel am cunsocut că… viață nu este, eu nu sunt, oricine nu este; am înțeles însă ce se tot cuvântă de mii de ani, fulgii nebuni m-au ajutat să aflu cristalin că… viață este totuși astăzi, doar astăzi; că… eu și oricine altcineva suntem acum, doar acum; oh, Domnul meu și Dumnezeul meu, care dintre fulgii ce se aștern, se topesc – suntem, eu, el, voi, noi ?…

„ … ceruri albmovii

și grele nasc sub steaua

Domnului – ninge…”

Vituperant la adresa racilelor secolului, profetul le va defini pecum urmează:

TREI MONȘTRI DE SECOL 21 și NUMITORUL LOR COMUN

În acest început de secol 21 s-au cristalizat și functionează perfect trei monștri ai lumii în care trăim. I-am cunoscut personal și conștiinta mea, morala de creștin și artist trăind întru certă verticalitate, mă obligă să vă atrag atenția asupra lor.

Astfel, triumfători în mai tot ce făptuiesc, există astăzi:

  • Marxistul-liberal,
  • Cărturarul-fariseu
  • și
  • Fratele-cuminte (sau, Cain-nevinovatul). Au virtuți capitale:
  • Numitorul lor comun este: lașitatea ca modus vivendi.
  • lipsa de morală,
  • lipsa de demnitate
  • și
  • divina plăcere de a călca peste cadavere (orice remușcare – exclusă). Sunt oameni cu scaun la cap și stâlpi de nădejde ai societății civile și democratice. Dacă îi observați cu mare atenție, cu un ochi privesc la buricul lor, iar cu celălalt la Putere. The rest is silence… în ritm de sambă, ta- tsss,
  • … neclintit, iazul…”
  •    „… ssst -foșnesc sălcii
  • Restul…
  • Sau, de alt fel – nu conteză. Sunt oricum oameni de încredere…
  • Îi veți regăsi întotdeauna, dar întotdeauna ca slujitori devotați și iscusiți ai Puterii; având întotdeauna, dar întotdeauna posturi onorabile și scaune moi; având întodeauna, dar întodeauna o viață domestică cît se poate domestică; având întotdeauna, dar întodeauna zâmbăreață imagine publică.

Paginile memorialistice devin plangeri în care îl auzim pe Ieremia La apa Vavilonului, “acolo sezum si plansem” … (Începutul psalmului 136):

„Stau pe malul Fluviului. Este gigantic. Este dincolo de ce înseamnă necuprinderea apelor Amazonului. Cu greu îi pot zari malul celălat. Este atât de adinc, atât de larg, atât de incredibil încit pot spune – este un cosmic cristal-lichid… instopabil.

Este Panta Rhei însuși.

Dincolo de Fluviu – lumea invisibilă.

Lumea voastră.

Lumea noastră.

Am trait în ea.

Ieri.

Astăzi, sunt aici.

Singur.

Pe malul Fluviului.

Cerul este atât de senin…

Pădurea este atât de verde…

Stâncile sunt atât de albe…

Păsările sunt atât libere…

Sunt singur.

Aici.

Absolut singur.

De aceea pot să vad.

De fapt, inima mea vede:

Iisus este Crucea.

Crucea este Christos.

Iisus Christos este Dumnezeu.

Si, astfel, firesc te intreb direct:

ÎȚI MAI AMINTEȘTI DE CE A MURIT IISUS CHRISTOS PE CRUCE?

„…pata de sânge

îmbătrânit pe podea,

Doamne, este vie! …”

Rătăcirea omului, globalizarea, uitarea esenței dumnezeirii și sfințeniei, obsesia singurătății absolute în lumea exilului par similare celor din robia asiriana a lui Ieremia:

„…în clubul American al Singurătății:

THE PROMISED LAND of LONELINESS.

Nu, hotarât lucru nu vei mai deloc singur – sunt împreună cu tine 310 297 000 de Americani… singuri.

Îngrozitor de singuri.

Deci, bucură-te!

Dar, nu întreba:

DE CE?

„… crepuscul astazi…

pe sosea masinile…

…apus de plumb, plumb…”

Un alt fenomen este acutizarea bătăliei dintre Dumnezeu și Satan:

SATAN

În diversitatea existenței sale Satan este aproape infinit, doar Dumnezeu fiind infinit și bun.

Astfel, modul exemplar de a-l ispiti pe Satan să vina asupra ta și să te locuiască, este acela de a-ți spune:

„Răul nu este decît ce-mi pot imagina eu despre rău. Iar omul își poate imagina orice!”

Complet greșit deoarece acest „aproape infinit” care definește diversitatea existenței lui Satan ca fiind limitată,  nu este decît (dar deloc sigur), doar istoric vorbind putința omenirii de a imagina  Răul.

Satan este un infinit restrîns, un infinit „mic” – dar totuși infinit.

Omul nu a putut și nici nu va reuși vreodată sa-și imagineze infinitul.

Cînd a putut omul să-l cunoască pe Dumnezeu – Infinitul?

Prin urmare – întotdeauna mintea unui singur om a imaginat Răul (sub mai toate formele accesibile imaginației lui, chiar și ca formă de “bine” a Răului) pînă la limita acelui Rău îndreptat împotriva sa însuși și împotriva celor care constituie obiectul dragostei sale.

Dincolo de această limită, întotdeauna omul l-a căutat disperat pe Dumnezeu. Întotdeauna.

Unii l-au găsit, pînă la urmă. Poate chiar în ultima clipă a vieții lor…

Alții, nu. Niciodată.

Așadar,

devine perpetuu inimaginabil de Rău, acel Rău pe care-l considerăm perfect imaginabil.

Și, astfel, orice Rău – considerat de om perfect imaginabil conține în el, cu certitudine, sămînța „chemării lui Satan”.

Fiind Satan un infinit „mic”, dar totuși – infinit.

De aceea îți reamintesc cititorule cuvintele Domnului Iisus Christos:

„Omul nu va trăi numai cu pîine, ci cu orice cuvînt al lui Dumnezeu.

Să te închini numai Domnului Dumnezeului tău și numai lui să-i slujești.

Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!”

(Luca 4/ 4, 8, 12)

„… asfințit peste

brazii fulguiți – un corb…

… mielul sfâșiat…”

Arhitectura epică de tip profetic concepută de Leonard Oprea adună laolaltă: anecdote, plângeri, relatări, povestiri cu tâlc, tentative de  cuantificare a necuantificabilului (câte feluri de fericire sunt; câte feluri de speranță etc.), aforisme, pilde, predici, rugăciuni, toate pe tonuri mergând de la sfințenie și delir mistic  pâna la exasperare, urlet pe ultimele corzi nervoase (… soarele e mort…/ … cenușă e lumina…); eseuri politice, pagini de jurnal, tălmăciri ale faptelor apostolilor, demonizarea Americii; întrebări despre ce este Dumnezeu și unde se află Dumnezeu sau care este esența lui Dumnezeu, împărtășania și misterul ei etc.

În concluzie: dincolo de filosofie, mitologie, credință, tălmăcirea unor pasaje memorabile din Evanghelii și eseuri polemice,

în acest roman profetic vezi fiinţȃnd desfășurat înaintea ta cugetul unui om.

(Mirela Roznoveanu – New York)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: