Publicat de: leonard oprea | 3 Mai 2016

Theophil Magus: Mother Mary before the Crucifix / Mama Maria înaintea Crucifixului


Nicolae Steinhardt

Theophil Magus: Mama Maria înaintea Crucifixului / Mother Mary before the Crucifix

(to rabboni Nicolae Steinhardt)

Maria păstrase toate cuvintele acelea și se gîndea la ele în inima

ei. Nici nu se putea altfel căci Arhanghelul Gavriil și Elisabeta

și bătrînul Simeon o recunoscuseră și o binecuvîntaseră pentru

veșnicie. Dar îi mai spusese ceva bătrînul Simeon… Iar Maria se

cutremură, încă o dată, rostindu-și-le:… chiar dacă sufletul tău va

fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi

Iară Maria văzuse și cunoscuse deja totul. Ascultase, învățase și

adunase povara Luminii în zece, douăzeci, poate treizeci de ani în

serile tîrzii, la pîlpîirea umilă a opaițului, stînd alături de copilul

ei, modestul dulgher, alături de învățător, de Rabuni…

*

Și era primăvară. Și erau Sărbătorile Paștelui. Și era cu puțin

înainte de ceasul al șaselea pe Locul Căpățînii. Pălise soarele, nori

se adunau și un abur moale, umed apăsa suflarea. Îngenuncheată,

Maria se înfățișa lumii ca o durere cioplită. Dar ea păstra toate

cuvintele acelea – vii. În inima ei. Cea cu ochii arși de spaima

și grozăvia morții omenești. Deși, ea știa. Mama Maria secătuită

înlemnise acolo: în fața Fiului, dulgherul ei, copilul ucis acum de

cărturari, de poporul cui?! Al Lui Dumnezeu? Se întreba de parcă

însăși ea ar fi fost răstignită, Maria. Și se rugă cu toată inima, cu

tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea ființei ei:

Doamne Dumnezeul meu, nu… Doamne Dumnezeul meu, de ce mă

părăsești? Doamne Dumnezeul meu, nu, Doamne nu mă părăsi!

*

Și era primăvară. Și erau Sărbătorile Paștelui. Și era cu puțin

peste ceasul al nouălea pe Locul Căpățînii. Întunericul cuprinsese

țara. Și totuși fiecare putea să vadă. Iar în Templu perdeaua se

spintecase de sus în jos. Și fiecare auzise.

Doar Maria părea a fi asemenea unei alte cruci ridicată în fața

lui Christos. Răstignită de rostirea Lui Iisus, Cel de pe Crucea

lumii: Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze

inimile cu îmbuibare de mîncare și băutură, și cu îngrijorările vieții

acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Doar

rostirea Lui porni tămăduirea ființei de lut, Maria.

Doar Mama Maria simți atunci, de parcă Cerurile, aerul,

pămîntul și apele ar fi fost frămîntate cu sînge și Lumină, cum

vine asupra ei țipătul copilului ei, Cel batjocorit și ucis: Eloi, Eloi,

lama sabachthani?

Însă pe Locul Căpățînii, iudeii, romanii și oamenii altor

seminții nu simțiră decît o groază adîncă, neînțeleasă, precum

furnici oarbe, mute și surde, zeci și sute, căci se cutremura

furnicarul.

*

Brațul lui Ioan cuprinse umerii Mariei, cînd sulița străpunse

pieptul Lui Iisus. În acea clipită, cînd sînge și apă țîșniră din rană,

însemnînd, iertînd și mîntuind locul și oamenii, atinsă de stropii

Lui, Maria se trezi.

Înălță privirea și în lumina ochilor Celui Răstignit văzu

zîmbetul. Îi zîmbea Iisus Christos, Mariei.

Iar Fecioara Maria auzi îndemnul ca pe o dojană cu sunet de

poruncă: Nu te teme…, precum odată înainte de Naștere.

Și de îndată ucenicul Ioan îi spuse:

– Vino, Mamă. Nu ne va lăsa orfani; se va întoarce. Să-L

așteptăm cum se cuvine.

***

Mary had kept those words in her heart where she thought about

them. There could have been no other way as the Archangel

Gabriel and Elisabeth and old Simon had recognized her and

had blessed her forever. But there was something else old Simon

had said . . . And Mary shuddered once more as she pronounced

them to herself: . . . even if your soul be run through by a sword,

that the thoughts of many hearts may be uncovered . . . And Mary

had seen and known everything. She had heeded, learned and

gathered the burden of the Light for ten, twenty, indeed, maybe

thirty years during the late nights, by the flickering candle with

her child, the modest carpenter, beside her and the teacher,

Rabboni . . .

*

And it was spring. And it was the feast of Easter. And it was little

before the sixth hour on the Place of the Skull. The sun had gone

pale, clouds were gathering and a soft, humid mist stiß ed the breath.

On her knees, Mary appeared to the world like a carved agony. But

she kept all those words . kept them alive in her heart. The One,

whose eyes were burnt with the terror and awe of human death.

Although she knew. Drained, Mary the Mother stood there petriÞ ed

in front of her Son, her carpenter, the child killed by the scholars, by

whose people? God.s? she asked herself as if she, Mary, was the one

cruciÞ ed. And she prayed with all her heart, with all her soul, with

all her mind, with all the strength of her being: No, my Lord . . . My

Lord wherefore do you forsake me? No, my Lord, forsake me not!

*

And it was spring. And it was the feast of Easter. And it was

little after the ninth hour on the Place of the Skull. Darkness had

fallen upon the land. And yet each man could see. And in the

Temple the curtain had been torn from top to bottom. And each

man could hear.

Mary alone looked like a second cross, raised in front of Christ.

CruciÞ ed by Christ.s words, the One on the Cross of the World:

see that your hearts become not heavy with the food and the drink and the

worries of this life, or that day shall come unexpectedly upon you. His

words alone started the healing of the clay creature, Mary.

Mary alone felt then, as if the Heavens, the air, the earth, and

the waters had been kneaded with blood and Light, that she is overcome

by her child.s cry, the One who had been humiliated and

killed: E.lo-i, E.lo-i, la.ma sabach-tha.ni?

But in the Place of the Skull, the Jews, the Romans and the men

of other nations only felt a deep, inscrutable fear, like hundreds of

blind, dumb, and deaf ants on a rocking anthill.

*

John.s arm enveloped Mary.s shoulders when the spear ran

through the chest of Jesus.

At that very moment, when blood and water gushed out of

the wound, marking, forgiving, and redeeming the place and the

people, Mary was awaken by His drops that touched her. She looked

up and she saw the smile in the light of the eyes of the CruciÞ ed.

Jesus Christ was smiling to Mary.

And the Virgin Mary heard the call like a chiding commandment:

Thou shalt not fear . . . , as she had done before the Birth.

And John the apprentice at once said to her:

.Come, Mother. He shall not orphan us; He shall return. Let us

wait for Him properly.

  • Trilogy of Theophil Magus – The Truth, Ed. Xlibris Corporation/ a Random House Ventures/ ; (roman compus din povestiri filosofic-religioase); (prefața – Vladimir Tismaneanu; postfața – Liviu Antonesei): (Library of Congress Control Number: 2008901520/ ediții ilustrate: ISBN13: 978-1-4363-2365-9 /Trade Paperback; ISBN13: 978-1-4363-2366-6 /Hardback); SUA, 2008.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: