Publicat de: leonard oprea | 2 Mai 2016

DA, CHRISTOS A ÎNVIAT – POVESTEA NOASTRĂ


durer_man_of_sorrows[1]

POVESTEA NOASTRĂ

„Cerul și pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“,

rosti rar, clar și răspicat Toma, acolo, în golful Bengalului, și

parcă apusul zilei acelea zvîcni într-o lumină de aur alb, iar nisipul

foșni prelung și mătăsos; parcă pînă și valurile oceanului bătură

în tăcere malul. Jungla apropiată fremătă scurt, apoi amuți și ea,

ca-ntr-o împăcare nouă, neștiută și blîndă.

Toma rămase o vreme așa, cu capul îndreptat spre ceruri, cu

ochii închiși, buzele întredeschise, drept și cu brațele larg desfăcute.

Se rugă în tăcere întru Cuvîntul Domnului și Dumnezeului

său. Se rugă fierbinte, dar cu încredere și smerenie. Căci iată, se

afla la porțile Indiei, cea uriașă, cu nenumărate neamuri și despre

care nu știa mai nimic. Și lui, doar lui, Toma, îi fusese dat să le

împărtășească Evanghelia. Nu avea asupra lui decît Duhul Sfînt,

o cămașă lungă de in și un toiag din lemn de cedru. În traista din

piele de capră ținea într-o cutie din lemn de salcîm pergamentul

pe care, la porunca Domnului, însemnase cuvintele Lui.

Noaptea trecută, în vis i se arătase un Înger al Domnului. Îi

poruncise să se înfățișeze în acest loc și la acest ceas al zilei. Va

întîlni Cei Trei Magi de la Răsărit, Cei care s-au închinat Pruncului,

cu aur, tămîie și smirnă în ceasul sfînt la Bethleem. Ei îl vor supune

unei încercări pe care el o va birui. Apoi, tot el, Toma, îi va boteza,

iar Magii îl vor ajuta în lucrarea sa cea poruncită de Domnul, acolo,

în uriașa și neștiuta Indie.

Deși ruga îi umpluse inima și cugetul cu senin, împăcare și

încredere, așezîndu-se pe nisipul cald, în așteptare, Toma simți

totuși umbra unui fior de teamă. „Sînt încă om“, recunoscu în sinea

lui.

– Trezește-te, auzi Toma înlăuntrul lui de parcă Domnul era

lîngă el.

Tresări, deschise larg ochii. Se înserase. Văzu tabăra, forfota

slujitorilor, focurile, corturile. Nechezau ușor caii, fornăiau

cămilele îngenuncheate.

– Îngerii să te vegheze, Dumnezeu să te ocrotească, Iisus să-ți

călăuzească inima, ca o șoaptă adîncă răsună salutul în răsărit de

noapte.

Toma răsplăti făcînd semnul crucii și abia atunci îi văzu pe

Cei Trei Magi, Gaspar, Baltazar și Melhior, stînd în cerc, un cerc

care îl înconjura la egală depărtare de Cei Trei Crai de la Răsărit.

Magii păreau niște bătrîni fără vîrstă și îi zîmbeau cu blîndețe,

în vreme ce ochii lor aruncau sclipiri tainice, precum vestitele

nestemate ale Indiei.

– Vă mulțumesc că ați venit. Aștept și mă plec înțelepciunii

voastre, vorbi Toma.

– Toma, vorbi pentru Magi, Melhior, Cuvîntul e pretutindeni și

El este viu. În Betania ai spus: „Haidem să mergem și noi să murim

cu El!“. Și ai primit Cuvînt: „Eu sînt Învierea și Viața“. La Cina

din Sărbătoarea Paștilor ai spus: „Doamne, nu știm unde Te duci;

cum putem să știm calea într-acolo?“. Și ai primit Cuvînt: „Eu sînt

Calea, Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine“.

Atunci, Toma, ce adevăr ascunzi?

Toma respiră cuprins de o văpaie nevăzută, pe urmă încet,

încet se liniști. Îl umplu Duhul pe de-a întregul. Deschise larg, larg

ochii și cînd, în sfîrșit, Îl zări, vorbi:

– Domnul meu și Dumnezeul meu, dacă asta e voia Ta

mărturisesc crucea pe care mi-ai dăruit-o.

Neclintiți în blîndețea zîmbetului, luminînd cu strălucirea

ochilor, lipindu-și palmele în dreptul inimii, Magii de la Răsărit

ascultară. Și cerul, și pămîntul păreau să fi trecut în acea clipă.

– Iată, Doamne, acestea au fost și doar Tu știi prea bine că astfel

s-au petrecut. Înviasei Doamne, căci doar pe cruce ai murit.

Și toți aflaseră. Vuia Ierusalimul. Înnebuniseră saducheii, asemenea și

fariseii. Însă eu, Toma, cel pe care atît de curat, smerit și cu credință

l-ai aflat atunci în Betania lui Lazăr, iar la Cina cea de taină din

Sărbătoarea Paștilor l-ai miruit cu al Tău Cuvînt, eu știam de la

Tine că așa va fi. Căci mie mi-ai poruncit a-Ți înscrie Cuvintele să

rămînă peste veac pentru totdeauna, Amin.

Și adu-Ți aminte Doamne, cînd am văzut chipul Mariei

Magdalena care ieșea din casa unde se ascunseseră frații mei, am

știut o dată mai mult, așa cum ne-ai spus, că Tu nu ne vei lăsa

orfani. Negrăită mi-a fost bucuria. Am intrat. I-am văzut pe frații

mei. I-am văzut cu inima mea înlăuntrul inimii lor.

Atunci Te-am rugat: Doamne, cu veselie iau asupra mea păcatul

lor asemenea Ție, care ne-ai mîntuit; Doamne ajută necredinței

lor și vino din nou în trup de carne ca eu să pipăi necredința lor

și rănile Tale, salvîndu-i, căci ei Te-au iubit cel mai mult și vor

mărturisi cu viața lor dragostea lor pentru Tine.

Cu veselie spun: Doamne, fie ca numele meu peste veacuri, dar

și pînă mă vei lua la Tine să fie Toma Necredinciosul, dacă astfel

îi voi iubi mai înțelept, mai curat, pe frații mei ca pe mine însumi.

Domnul meu și Dumnezeul meu, ajută-mă, învață-mă.

Tăcu Toma, zis Geamănul. Și zis Necredinciosul.

Vorbi pentru Magi, Melhior:

– Să fie pentru noi povestea fraților tăi, povestea noastră.

Botează-ne Toma.

Iar Toma Necredinciosul îi boteză.

Cu apă din oceanul Indiei și cu Duh Sfînt.

„În Numele Domnului“.

Vol. II / Trilogia lui Theophil Magus (ediție integrală, ilustrată si adăugită, 690 pagini)

Editura Eikon, București, România, 2015. Prefața: Vladimir Tismăneanu, Postfața: Liviu Antonesei.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: