Publicat de: leonard oprea | 3 Martie 2016

THE MYSTERY OF SAINT ANTHONY OF PADUA / TAINA SFÂNTULUI ANTON DE PADOVA


Leonard Oprea scriitor portret1JPG

 

POVESTE DESPRE SFÂNTUL ANTON DE PADOVA

Odată, demult, în vremuri despre care puţine se ştiu, a trăit un călugăr franciscan numit Anton. Şi era acest om atît de bun, drept, milostiv cu iubire şi credinţă, încît Domnul Iisus Christos i s‑a cuibărit în braţe în chip de prunc. Şi, chiar în acea clipită i‑a dăruit lui Anton crucea neprihănirii. Iar Anton astfel şi‑a purtat crucea în viaţă, încît oamenii l‑au iubit şi binecuvîntat pentru totdeauna.

Multe s‑au povestit despre minunile, binefacerile şi viaţa curată a Sfîntului Anton de Padova, căci Padova a fost ţinutul cel mai drag lui.

Dar, este şi o poveste mai puţin cunoscută.

Astfel, după cum prea bine se ştie, Sfîntul Anton – sătul de lume, de minuni şi vindecări, sătul de pre­dici şi de necredincioşi aduşi pe calea Domnului, sătul de lume şi sătul parcă p^nă şi de el însuşi – s‑a ascuns în micul schit Campo San Pietro, din ţinutul Padovei. Pe de altă parte, era şi bolnav, trupeşte, de prea multele lipsuri îndurate în lungile sale pere­grinări, neavînd altceva decît sutana aspră de pe el, şi îşi dorea loc de hodină pentru curmarea îndoie­lilor, împăcare şi linişte şi, poate, însănătoşire.

Însă la doar cîteva zile după ce găzduise în acel lăcaş, la poarta schitului bătu un drumeţ ostenit. După înfăţişare, port şi vorbă părea a fi un om al munţilor, un păstor. Sfîntul Anton îl primi cu dra­goste şi‑l omeni creştineşte, cu tot ce avea mai bun în casă.

A doua zi, dimineaţă, după ce aşteptă ca Sfîntul Anton să‑şi termine rugăciunea, omul spuse:

– Dumnezeu să‑ţi dea răsplată pentru cum m‑ai primit, cum m‑ai omenit şi cum nu m‑ai întrebat nimic. Dăruieşte şi vei dobîndi. Iată acum darul meu! Ca şi tine, am fost bogat şi am devenit sărac întru Dumnezeu. Am trăit fiind drept, bun şi milos­tiv şi cu iubire de Iisus. Cuvîntul Lui m‑a îmbogăţit clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi. Am credinţa că sînt unul dintre săracii bogaţi ai lumii. Şi nu aştept răsplata acestei lumi. S‑a răspîndit vestea că eşti omul Domnului. Am bătut cale lungă pînă aici şi te rog, cu umilinţă, să‑mi alini chinul: mărturiseşte‑mi deci, oare dacă am făptuit în adevăr o viaţă întreagă, de ce sînt atît de sătul de astă lume; de ce lehamitea mi‑a cotropit sufletul? Ce n‑am înţeles din Cuvîntul Domnului, ce‑mi lipseşte?

– Curajul, a şoptit pe negîndite Anton. Şi nici n‑a ştiut cînd a plecat drumeţul.

***

Trecuseră luni de cînd acel păstor fusese oaspe­tele Sfîntului Anton.

Iar Anton părăsise micul schit şi îşi făcuse colibă, nu departe de schit totuşi, într‑o scorbură a unui stejar uriaş, undeva pe malul pîrîului cristalin al pădurii. Acolo stătea aproape ceas de ceas în post, rugăciune şi întrebare. Căci rostise acel cuvînt, îl mărturisise şi nu aflase de ce şi care‑i este înţelesul. Şi la început mintea, apoi sufletul, dar şi inima îi fuseseră năprasnic ispitite în fel şi chip nu doar de un diavol, ci de legiuni întregi, cîte una pentru fiecare dintre cele zece porunci, toate odată pentru crucea dăruită de Domnul izbindu‑l. Şi Satan răsărea de peste tot, zi şi noapte, din cer, din apă, din pămînt.

A venit însă şi ziua, ceasul cînd sub cerul azuriu, acolo în codrul verde, nu departe de micul schit, aşezat în scorbura sa, oglindit în apa cristalină aşa cum stătea aşezat, cu bărbia sprijinită de mînerul toiagului, cu privirea aţintită înlăuntrul său şi fără putinţă a fi ispitită de năluciri şi alte înfăţişări necurate, Sfîntul Anton a rostit încet şi rar:

– Dă‑mi, Doamne, curajul să am viaţă veşnică pentru a îndura şi vindeca durerea acestei lumi. Dă‑mi, Doamne, curajul să zîmbesc cînd înţeleg. Dă‑mi, Doamne, curajul să mă bucur cînd vindec. Dă‑mi, Doamne, curajul să am harul Tău. Amin.

În jurul său s‑a rînduit atunci loc de odihnă şi împăcare şi linişte – acolo, în codrul bătrîn şi verde, pe malul pîrîului cristalin, sub cerul azuriu. Iar Sfîntul Anton a suspinat. După care şi‑a dat Duhul.

Iar Domnul i‑a împlinit ruga. 

A TALE OF SAINT ANTHONY OF PADUA

Once upon a time, in an age about which we know very little, there lived a Franciscan monk called Anthony. And this man was so good, just, merciful, loving, and faithful, that Lord Jesus Christ nestled in his arms as a child and bestowed the cross of chastity on Anthony. And Anthony bore his cross through life, so that men loved and blessed him ever after.

Many are the tales of the wonders, the well doings, and the chaste life of Saint Anthony of Padua, for Padua was the land he cherished the most.

But there is also another tale, less known.

According to it, Saint Anthony hid in the small hermitage of Campo San Pietro, in Padua, as he became tired of the world, the wonders and the healing, the sermons and the heathen he brought to God’s ways. He was also bodily sick with the discomforts of his long pilgrimages during which he had no more than his cloak. He craved for a place to find rest from his doubts, comfort for his soul and peace, and maybe to heal himself.

Few days after he came to that shrine, a weary traveler knocked on the gate. Judging by his appearance, his clothes and his speech, he seemed to be a man of the mountains, a shepherd. Saint Anthony welcomed him lovingly and shared with him everything he owned.

The next morning, having waited for Saint Anthony to finish his prayer, the man spoke:

‘May God repay you for the way you welcomed and treated me without asking me anything. Give and you shall receive.

Now here is my gift. Like you, I was rich once and have become poor for the love of God. I have lived in justice, kindness, and charity, and I have loved Jesus. His word made me rich every moment, every hour, and every day. I believe I am one of the wealthiest paupers in this world. Nor do I expect any worldly reward. Word has it you are a man of God. I’ve come a long way and I humbly ask you to end my torment: tell me if I have really done right all my life, why am I so sick of this world, whence the disgust that overwhelms my soul? What have I misunderstood in God’s word, what do I lack?’

‘Courage’, Anthony whispered unawares. And he hardly noticed when the traveler was off.

***

Months had gone by since the traveler was Saint Anthony’s guest.

And Anthony had left the little hermitage and built himself a hut not far from it, in the hollow of a giant oak, by the clear brook, deep in the woods. There he spent almost every hour of the day fasting, praying, and searching. For he had spoken that word in truth but had no idea why, what its true meaning was. And first his mind, then his soul and heart had been terribly and variously tempted not by one, but by legions of devils, one for each of the ten commandments, and all punishing him for the cross God had offered him. And Satan rose everywhere, day and night, from the sky, from the water, from the earth.

The day came, though, when, under the blue heavens, there in the green woods, not far from the little hermitage, mirrored by the clear water as he sat in his tree hollow, leaning on his old stick, staring hard within his soul, and free from temptations and impurity – the day came when Saint Anthony slowly and softly spoke:

‘Give me, O Lord, the courage to live forever and suffer and heal the pain of this world. Give me, O Lord, the courage to smile when I understand. Give me, O Lord, the courage to enjoy healing.

Give me, O Lord, the courage to carry your gift. Amen.’

Then everything around him became a place for resting, for comfort, and for peace, there in the green old woods, by the clear brook, under the blue heavens. And Saint Anthony sighed with relief. Then he breathed his last.

And God granted him his wish.

  • Trilogy of Theophil Magus – The Truth, Ed. Xlibris Corporation/ a Random House Ventures/ ; (roman compus din povestiri filosofic-religioase); (prefața – Vladimir Tismaneanu; postfața – Liviu Antonesei): (Library of Congress Control Number: 2008901520/ ediții ilustrate: ISBN13: 978-1-4363-2365-9 /Trade Paperback; ISBN13: 978-1-4363-2366-6 /Hardback); SUA, 2008.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: