Publicat de: leonard oprea | 19 Martie 2015

adevarul propriu – lehamitea


Edvard-Munch-The-Scream[1]

Leonard Oprea

SALVAREA prin  „LEHAMITE”

Motto:

… despre intraductibilul cuvânt romanesc DOR, filosoful-poet Constantin Noica splendid cugeta: ‘…e un cuvânt al deschiderii şi totodată închiderii unui orizont; unul al intimităţii cu depărtările, al aflării şi căutării; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat’. Insa, astfel, paradoxal pentru mine, Constantin Noica si discipolii sai au uitat pare-se cu desavirsire, existenta CRUCIALA a celuilalt in mod egal – cu DOR – intraductibil cuvânt romanesc, LEHAMITE… De ce oare?… Sa fie aceasta uitare… consecinta directa a existentei lor… politice?…” (Theophil Magus)

***

În esenţa problematicii sale, prin creatorii şi principalii săi scriitori, atît în filosofie, cît şi în literatură, existenţialismul apare ca fiind de ne-definit prin multitudinea încercărilor de definire şi explicare/reprezentare.

Astfel, sunt binecunoscute: conceptul de angoasă şi „omul religios“ în viziunea lui Kierkegaard, apoi individualismul tragic al super-omului lui Nietzsche, „Dasein“-ul lui Heidegger, „Fiinţa şi Neantul“ lui Sartre, dar şi definiţiile filosofice şi teologiile lui Karl Jaspers, Paul Tillich, Nikolai Berdeaev sau Martin Buber. Iar în literatură, practic, întreaga operă a lui Dostoievski şi a lui Kafka, însă şi „Greaţa“ lui Sartre, dar şi „Ciuma“ şi „Sisif“-ul lui Camus, ori „Condiţia umană“ şi „Calea regală“ ale lui Malraux, sau „Rinocerii“ şi „Scaunele“ lui Eugen Ionescu şi lista poate continua cu Samuel Beckett, Arthur Miller, John Updike…

În cultura europeana există un cuvînt care, în definiţia sa, contopeşte cîte ceva din toate cele mai sus amintite – aşadar, germanul „Weltschmerz“ (durerea lumii).

Dar „Weltschmerz“ doar contopeşte cîte ceva din toate cele mai sus amintite. Fiindcă, pînă la urmă „Weltschmerz“ rămîne doar ceea ce semnifică în sine: durerea lumii.

Şi a funcţionat perfect ca manifestare a romantismului, mai ales cel german.

Prin urmare, în continuare, existenţialismul pare a fi de ne-cuprins în alt cuvînt, în afară de… „existenţialism“…, ce înseamnă sute, mii de pagini adunate în zeci şi zeci de cărţi, eseuri etc.

Totuşi, iată – există în limba română INTRADUCTIBIL cuvîntul LEHAMITE.

În definiţia sa de dicţionar explicativ al limbii române, LEHAMITE înseamnă: oboseală, plictiseală, dezgust, silă s.a.m.d. – toate acestea simţite nu altcumva, ci simultan.

Prin urmare, chiar şi în această definire sumară, LEHAMITE se relevă instantaneu ca fiind o proiecţie – subliniez – clară şi simultană a temelor fundamentale ale existenţialismului (amintite mai înainte).

Dar, în acest început de Mileniu III, LEHAMITE este chiar mai mult decît o unică şi completă definiţie a existenţialismului.

Cum asa?

Astfel:

căci trăind autentic LEHAMITEA, omul modern ajunge să cristalizeze în fiinţa sa spirituală aceste trei stări:

starea de conştientizare a LEHAMITEI

starea de căutare a Adevărului-propriu

(după cum Kierkegaard nota în jurnalul său: „Trebuie să aflu acel adevăr care e adevărat pentru mine… ideea pentru care pot să trăiesc sau să mor“)

şi, finalmente:

starea de Credinţă

(prin Alioşa din „Fraţii Karamazov“, Dostoievski rezuma genial: „Trebuie să iubim viaţa mai mult decît ceea ce ea înseamnă“).

Prin urmare:

INTRADUCTIBILUL cuvânt românesc LEHAMITE, întru o trăire autentică taie nodul gordian al existenţialismului şi deschide calea salvării individuale.

Care, pentru mine, este – Iisus Christos.

…şoimul îmbătat/

de primavara spre’ nalt/

săgeata… Surîd…“

***

Din volumul “Theophil Magus in America – 1001 Respiratii”

/ volumul  I / ISBN 978-973-1778-55-6/ Editura “Kron-Art”, Brasov, Romania, 2013

“Dumnezeu si Iisus Hristos sunt partenerii constanti de dialog. Rugaciunea face parte din discursul epic normal. Ceea ce Leonard Oprea defineste si numeste Respiraţii, sunt in fapt forme lirice inerente narării profetice. Arhitecturile epice de tip Iov, Iona si Ieremia se actualizeaza in cartile lui Leonard Oprea la o magnitudine nemaiȃntȃlnită in literatura recenta. Recunoastem aici autorului o neobisnuita putere morala, sufleteasca si omeneasca, aceea de a spune si expune, ca si Iov, intregul tablou al nefericirii sale.”   (Mirela Roznoveanu / New York, 2011)

“Un prozator si esist, un artist de valoarea scriitorului Leonard Oprea, nu are nevoie de nici  o introducere – din partea nimanui.” (Valeriu Gherghel / Iasi, 2011)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: