Publicat de: leonard oprea | 15 Mai 2014

MOARTEA 2100 …


LEONARD OPREA

 

NOI DOMENII INTERZISE

***

MOARTEA 2100 – UN FULG, CE ZBOR …

partea I-a

(c) Copyright 2011, Leonard Oprea

All rights reserved.

No part of this text may be reproduced, stored in a retrieval system, or transmitted by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or otherwise,

without written permission from the author.

… si astazi, ca si ieri, ca si miine – Yosef se simtea precum o piatra cenusie, funerara, una dintre sutele aflate in cimitirele eroilor necunoscti…

Yosef era nici prea scund, nici prea inalt, nici tinar, nici batrin, nici urit, nici frumos,

nici un idiot, dar nici un geniu si doar ochii cenusii, cu sclipiri de taciune aprins si chipul de aztec ratacit intr-o lume straina, in afara timpului sau launtric, atrageau atentia…

Yosef nu isi cunoastea parintii. 

Yosef stia doar ca parintii sai fusesera executati.

Pina la virsta de paisprezece ani crescuse intr-o Foster-home federala din New York. Apoi, intr-o buna zi fugise in lume. Si, se descurcase cum putuse mai bine. Supravietuind zilnic. Maestrii sau fusesera strada, gang-urile si prostituatele.

In rest, educatia prin Internet si o vointa implacabila de fi singur, independent si… un necunoscut…

Avea patruzeci de ani si nu figura in nici un dosar al lumii in care traia.

O piatra funerara – doar atit.

Privindu-si penisul inca erectat, Yosef asculta in surdina Hasta Siempre, tangoul sfisietor al saxofonistului Jan Garbarek.

Dupa ce se contempla astfel o vreme – privi  inspre prostituata filipineza intinsa pe patul din dormitor.

Femeia inca gemea usor…

Ca de abanos, trupul mic si delicat lucea stins in lumina pala din incapere.

Yosef isi turna in pahar, din sticla de Jack Daniels, o portie dubla de whiskey.

Apoi isi aprinse un trabuc cubanez. 

Sorbi incet whiskey-ul chihlimbariu.

Pe urma trase adinc, in piept, din trabuc.

Rostogoli fumul albastrui.

Se ridica din fotoliu si se apropie de fereastra inalta.

Privi New York-ul in noaptea necuprinsa.

Gigantica metropola era luminata doar de crucile aprinse in pietele unde se implineau executiile publice.

Si Yosef se simti sagetat de o durere ce-i spinteca inima.

Se rasuci incet si pasi linga de noptiera de la capatul patului.

Trase sertarul.

Lua pistolul autmoatic, un Berreta Storm, 9 milimetri, semiautomatic, cu surdina – negru ca smoala Iadului, isi spuse Yosef.

Il cintari in palma si schita un zimbet, prietenesc.

Trase piedica.

Inalta arma si tinti femeia intre sprincene.

Pufff! exclama Yosef, apoi zimbi trist.

Pufff, pufff! exclama din nou si rise fara nici o bucurie.

Filipineza deschise ochii sai migdalati.

Ii zimbi calin lui Yosef.

Pufff! sopti femeia.

Apoi isi mingie sexul.

Pufff! sopti din nou… chemindu-l pe Yosef asupra ei…

… si, Yosef o impusca –  intre sprincene.

Femeia zvicni scurt si impetri – avind o gaura singerinda intre sprincene si un zimbet

“Pufff! pe buze.

Dulceata de cirese amare – singele se intindea pe perina alba.

Yosef opri audio-recorder-ul.

Lua din dulap geanta de calatorie, cilindrica, incapatoare.

Ii trase fermoarul si o goli pe mocheta incaperii.

Calm, rapid si precis, se imbraca.

Apoi isi puse vesta anti-glont si intreg echipamentul de asalt.

Stinse lumina din incapere.

Se privi in oglinda prin vizorul cu imagine nocturna.

M-da, isi zise.

Arata exact – un Global American Cop, ofiter al fortelor speciale ale Politiei Globale,  the Global Police, sau,  pe scurt, GP.

Isi arma automatul de asalt si miscindu-se felin, iesi din dormitor, traversa living-room-ul si se lipi de perete, linga tocul usii de la intrarea in apartament, in partea unde se deschidea usa.

Scoase din buzunar celularul filipinezei, agent secret al GP.

Forma codul digital de identificare al agentului si declansa alarma GP.

In nu mai mult de trei minute, usa se deschise fara zgomot, si in apartament, se strecurara in tacere patru ofiteri din fortele speciale ale GP.  Considerindu-l pe Yosef unul dintre ei, aflat deja la loculul crimei, il intrebara scurt, prin limbajul semnelor: unde e? Yosef indica cu  degetul aratator: baia, ori bucataria.

Doi politisti pasira inspre bucatarie. Ceilalti,  spre baie.

Yosef ii urma pe primii doi.

In bucatarie, cu Berreta, ii executa – doua impuscaturi scurte, in ceafa, in spatiul ingust dintre casca de protectie si gulerul vestei anti-glont.

Apoi, ii astepta pe ceilalti doi.

Nu intirziara sa apara.

Yosef le indica dormitorul.

In momentul in care politistii se rasucira inspre directia aratata, ii executa – la fel ca pe primii doi.

Pe urma, se dezechipa rapid.

Puse uniforma si intreg echipamentul inapoi in geanta incapatoare.

La fel de rapid se imbraca din nou: jeansi oarecare, cizme oarecare, o camasa oarecare, o jacketa oarecare, o sapca oarecare.

Pastra asupra sa Berreta-Storm, munitie, un cutit de vinatoare, obisnuit, prins de centura, la soldul sting, si un cutit aruncator de lame, in buzunarul jacketei. Si, actele de identificare,  ce il prezentau ca fiind un cowboy texan in vizita in New York. Cartile de credit, plus 1,000$ cash. Cheile masinii. Si, celularul.

Lua geanta cu echipamentul GP, puse inauntru o grenada cu explozie programata, trase fermoarul gentii.

Deschise fereastra bucatariei si arunca arunca geanta in lada cu gunoi, din curtea interioara a cladirii.

Dupa acea isi puse minusile chirugicale si, sistematic, elimina toate urmele prezentei sale acolo.

Se opri.

Respira de citeva ori adinc si se concentra.

Dupa aceea, din buzunarul interior al jacketei, lua tocul de ochelari.

Il desfacu si scoase dinauntru un bisturiu.

Lama scurta fulgera usor in intunericul incaperii.

Yosef re-aprinse lumina in apartament.

Dupa care, ingenunche linga unul dintre politisti.

Ii scoase casca de protectie.

Privi chipul politistului mort. 

Murise total uimit de ce i se intimplase. Ochii de un albastru spalacit – impietriti de surpriza. Gura intredeschisa intr-un urlet mort, brusc.

Yosef – nu, nu simtea nimic.

Isi spuse doar  – Doamne, iarta-ma.

Si apoi, opera cu miscari precise.

Lua scalpul impreuna toata pielea fetei, pina sub barbie, exceptind urechile.

In citeva minute Yosef scalpa si decoji cadavrele, cu maiestrie de artist-chirurg.

Impacheta fiecare trofeu si il puse intr-o punga de plastic, sterilizata.

Aseza cu grija toata marfa intr-o cutie plata, izotermica, avind gheata inauntru.

Lua rusacul obisnuit, ca al oricarui turist, si ii deschise fundul dublu.

Ascunse cutia acolo.

Pe urma inghesui deasupra rufe murdare, sosete nespalate, iar desupra lor,  o punga de hirtie cu mincare usor alterata, sticla de whiskey si cutia cu trabuce.

Isi puse rucsacul pe spate si se pregati sa paraseasca apartamentul.

Gindi ca macar doi trei ani va putea trai comfortabil.

Fiecare trofeu putea fi licitat pe piata neagra, incepind de la 200,000 de dolari cash,

in sus. 

Isi privi ceasul de mina.

Trebuia sa ajunga la intilnirea cu agentul intermediar al licitatiilor pe piata neagra.

Se pregati sa paraseasca apartamentul.

Deschise usa de la intrare si pe prag vazu leaflet-ul.

Era de culoarea singelui proaspat si scris cu litere galbene, iradiante. 

Cerceta atent coridorul.

Apoi, culese leaflet-ul si. impaturindu-l, il puse in buzunarul jacketei.

Din nou cerceta coridorul. Pustiu. Un neon biziia anemic.

Inchise usa si, felin, pasi spre usa scarii de serviciu.

***

Inainte de a rasuci cheia de contact a Ford Mustang-ului, un model 1989, paraginit, dar credinicios,  scoase din buzunar leaflet-ul si ctiti:

*********************

TETRALOGUL APOCALIPTIC

***

Decalogul a devenit astazi, la final de Secol 21 al Mileniului III:

TETRALOGUL APOCALIPTIC.

Cele IV Porunci sunt:

OBEDIENTA NECONDITIONATA

IUBIREA MOARTA

URA INSTITUTIONALIZATA

CRIMA LEGALIZATA.

Pamintul este IADUL GLOBALIZAT.

Si,  fiinta umana traieste o fericire continuua.

Profetii Lumii Noi sunt:

Lenin, Hitler, Osama bin Laden & American-Cop.

Crucificarea&Arderea-pe-cruce este

Pedeapsa Capitala a oricarui disident.

Oricare cetatean al IADULUI GLOBALIZAT este subiectul

surpavegherii si investigatiei perpetue,

absolut obligatorie

pentru fericirea individuala si globala.

Hail! Cetatene al IADULUI GLOBALIZAT!

… valuri bat tarmul…/

scoici moarte si alge…/

…apus nesfirsit…

*********************

Yosef mai citi o data cintind usor ragusit:

“… valuri bat tarmul…/ scoici moarte si alge…/ …apus nesfirsit…”

Apoi starta motorul si demara spre intilnirea cu agentul intermediar al licitatiilor pe piata neagra.

Yosef – vinator de trofee GP.

Un profesionist cu bun renume si nu dorea nicicum sa stirbeasca respectul ce i se acorda, intirziind aiurea.

Piata neagra era totusi o lume planetara si era lumea lui.

Singura unde –  cind si cind – se mai simtea si altfel decit o piatra cenusie, funerara, una dintre sutele aflate in cimitirele eroilor necunoscti…

Altfel decit o piatra funerara – doar atit…

Accelera.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Strazi pustii.

Strazi populate de gunoaie.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Strazi cu ziduri acoperite de afise infatisind tetracefalia sfirsitului de veac 21:

Hail! Lenin, Hitler, Osama bin Laden & American-Cop!

Strazi cu ziduri impodobite de graffiti: porno, prono, porno si ura, ura, ura.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Undeva in departare, inaltate spre stele marunte si reci, Yosef zari limbile flacarilor inalte ale crucilor aprinse in pietele executiilor publice.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Si, cu voce ragusita, in ritm de tango spart, Yosef:

“… valuri bat tarmul…/ scoici moarte si alge…/ …apus nesfirsit…”

***

…ma trezesc lungit pe cimentul verde-cenusiu, mlastina inghetata, aburita de inserare…;mi-e sete; ce sete mi-e; imi ling buzele si simt gustul sarat al singelui  ce-mi picura din nas…; ma sprijin intr-un cot si imi pipai nasul, nu, nu-mi este rupt, dar ma doare ingrozitor…; unde sunt? Pentru Dumnezeu ce s-a intimplat cu mine? tot trupul imi arde si un tziuit surd e tot ce aud…; ma rasucesc pe o parte si privesc in jur: vad tulbure, ma ustura ochii…

O femeie se apleaca asupra mea.

Poarta uniforma de politist GP.

Ma priveste dispretuitor si ma injura scurt, fffuck you son’ f a bitch!

Se indreapta de spate, isi ia avint si ma loveste cu piciorul in coaste.

Sagetat de durere, inchid ochii si icnesc. Scrisnesc.

Imi musc buza de jos.

Apoi, incerc totusi sa ma ridic de pe cimentul rece, sprijinindu-ma cu o mina de peretele vopsit intr-un albastru intuneca de latrina publica, intr-o gara uitata de lume.

Doamne, unde sunt, ce se intimpla cu mine?

Mi se face rau, imi vine sa vomez, dar vreau sa stau in picioare, drept.

Drept…

Insa, inainte de apuca  sa stau macar in genunchi, alti doi politisti, tineri, rasi pe cap, cu alura de luptatori profesionisti, se reped la mine.

Unul dintre ei imi prinde gitul in clestele bratului.

Ma loveste cu genunchiul in piept, in timp ce ma stranguleaza.

Horcai.

Celalalt  imi rasuceste violent bratele la spate.

Simt pe incheieturile miinilor metalul rece si aud un clinchet.

Incerc sa ma eliberez.

Cei doi politisti ma trag in sus rasucindu-mi si mai puternic bratele, aproape dislocindu-mi umerii.

Catusele imi intra in carne.

Gem de durere.

Nu apuc sa pasesc.

Sunt tirit cu repeziciune si azvirlit pe unul dintre scaunele din plastic rosu, prinse cu suruburi metalice de o bara metalica fixata in perete.

Ceafa mi se izbeste de spatarul scaunului.

Iarasi gem.

Si geamatul ma sfisie launtric.

Scrisnesc mai sa-mi rup dintii.

Lacrimez si o furie cumplita ma inunda.

Dar respir adinc o data.

De doua ori.

De trei ori. 

Setea ma arde.

Ce sete mi-e.

Imi ling din nou singele ce-mi picura din nas amstecindu-se cu singele buzei muscata mai inainte.

Ma asez mai bine pe scaun.

Oftez prelung.

Toate gindurile imi sunt tzandari.

Mii de tzandari.

Doamne, ce se intimpla, ce e cu politistii astia, ce crima am comis oare?!!…

Ma privesc.

Am pe mine doar un tricou galben si jeans-ii: un crac rupt in dreptul genunchiului, celalalt cu manseta zdrentuita.

Sunt descult.

La git port vechiul meu lantzic de argint de care sunt prinse, tot din argint, o cruce simpla, marunta si, cit un banut, medalionul infatisindu-l pe Sfintul Anton de Padova cu Iisus Prunc, adapostindu-se in bratele sale.

As vrea sa-mi sarut crucea.

As vrea sa-mi sarut medaloniul.

Doamne, ocroteaste-ma. Sfinte Anton de Padova, ajuta-ma.

Oftez.

Gem.

Oftez.

Trupul ma arde tot.

Stetea ma arde.

Gustul singelui.

Gindurile tzandari, aschii, cioburi.

Imi ard creierii.

Incep sa ma prabusesc – launtric.

Ma zbat sa zbor, sa ma inalt – launtric.

Strivit de groaza imi soptesc: Doamne, ce crima am comis oare?!

O sudoarea rece, infiorator de rece imi acopera timplele, imi curge pe ceafa, se prelinge pe sira spinarii.

Stomacul mi s-a adunat in git, tziuitul din urechi e sirena nebuna si panica imi suge toata vlaga, ma poseda intr-un coitus demential.

Vreau sa urlu.

Si urlu.

Urlu mut in pustietatea fiintei mele: Doamne, ce crima am comis oare, asa dintr-o data, la cei cinzeci si sapte de ani ai mei?! Doamne, sunt un om cuminte, Doamneee, ajutorrr!

Si, ii simt pe toti cei trei politisiti cum imi adulmeca singele, cum trupurile li se incordeaza, cum inima le plescaie de pofta, cum isi pregatesc saltul de coioti  turbati…

Si, dintr-o data, o pace de om hotarit sa moara pentru dreptatea sa, o pace-de-veci se aseaza peste mine si in mine, ma cristaslizeaza si ma imbraca in nevazuta armura.

Si, tusesc usor, o data, de doua ori, apoi intreb cu voce domoala, intreb politicos: officers, cu tot respectul, va rog – de ce sunt arestat si tratat astfel, va rog sa-mi raspundeti? Am dreptul sa stiu sub ce acuzatii m-ati arestat si de ce ma tratati in acest mod, necivilizat, nepermis de violent? Cu tot respectul, va rog sa-mi raspundeti?

Se asterne o tacere de sticla fisurata incet, tentacular, in stinga, in dreapta, in sus si in jos – parca tot spatiul si tot timpul in acel moment s-au contopit intr-o nefireasca intrebare, intrebarea mea.

Lumina neoanelor pilpiie incaperea – se infasoara si se desfasoara mortuar peste computerele mohorite, peste panoul  acoperit de fotografiile si afisele cu chipuri de criminali in urmarire, peste cele trei birouri pline de dosare si scaunele rotitoare, negre si ponosite; peste celularele si statiile radio portabile, camerele de luat vederi, usile metalice cu geamuri din sticla aramata, uniformele portocalii, tenisii albastri si paturile cenusii rinduite pe rafturi; peste cele doua televizoare mute si derulind nu se stie ce programe de stiri despre criminali si dezastre si politica si vreme si retete culinare si fitness si cum sa devii milionar si fotbal american si baseball si basketball; dar mai ales video-clipurile infatisindu-i pe profetii lumii noastre: Lenin, Hitler, Osama bin Laden si American-Cop si citate din cartile lor, din speach-rile lor.

Lumina neoanelor pilpiie incaperea  si  peste aparatul de fotografiat fixat pe un trepied, atintind cu lentila sa oarba cafetiera mizerabila; peste canistra albastra, transparenta, cu apa poatabila si cu un minuscul robinet alb, erectat inspre paharele de hirtie; peste cutia cu trei gogosi rincede, una mincata pe jumatate, alta cu o musca incremenita pe zaharul topit; dar si peste bastoanele de politist lucind intunecat, catusele si lanturile cromate rinduite frumos in rastel, tusirele elctronice de luat amprente…

Ma scutur infrigurat.

Ma arde trupul, ma arde … sufletul.

Si mi-e groaznic de frig. Imi simt degetele de la picioare si miini inghetate.

Pluteste un miros de morga…

Ma cutremur si chinuindu-ma sa-mi strunesc tremurul vocii, intreb inca o data, de data asta rostind rar si clar si usor raspicat fiecare cuvint:

officers, cu tot respectul, va rog – de ce sunt arestat si tratat astfel, va rog sa-mi raspundeti? Am dreptul sa stiu sub ce acuzatii m-ati arestat si de ce ma tratati in acest mod, necivilizat, nepermis violent? Cu tot respectul, va rog sa-mi raspundeti?

O maciuca invizibila i-a lovit pe toti trei brusc, in acelasi timp si direct in moalele capului. Evident, nu le vine sa creada ca m-am adresat lor in acest mod, nu o data, de doua ori.

Vreme de citeva clipe chiar si eu ma indoiesc ca le-am vorbit in engleza.

Si totusi enlgeza a fost. Engleza corecta.

Nascuti din si in uniformele la fel de intunecate si la fel de albastre precum masivii pereti de cazemata ai incaperii, inarmati cu pistoale automate, cu bastoane, cu spray-uri orbitoare, cartusiere, cu lanterne si catuse sclipitoare – toate prinse de centura neagra, lata si lustruita curea de ascutit briciul, cei trei politisti se reculeg rapid si acum sunt in mod clar tare infuriati de intrebarea mea, de curajul meu de a o repeta.

Ma tintuiesc cu priviri de rottweileri bine hraniti si antrenati sa anihileze orice amenintare, orice opozitie, orice suspect, orice infractor, orice criminal, pe scurt – orice si pe oricine aflat in afara legii si justitiei pe care ei o cunosc cel mai bine, o iubesc si o apara cu imaparabil devotement si infailibil profesionism.

Pe pieptul fiecaruia, steaua de politisit luceste sumbru si are cinci colturi: este  pentagrama cu doua coarne sus – de milenii, simbol satanic si mi se infioara tot trupul.

Insa, in ciuda haitei de spaime spumeginde ce-mi da tircoale, in cercuri tot mai strinse, tot mai strinse, pacea-de-veci inca ma ocroteste.

Scunda, grasa, machiata strident si cu parul tuns scurt, vopsit stacojiu, femeia-polititst si cei doi luptatori profesionisti se apropie de mine incet.

Isi pun miinile in solduri si, brusc, incep sa rida strident, in hohote.

Incerc din nou sa ma ridic in picioare.

Vreau sa stau drept, Cit se poate de drept.

Zimbesc. Cu bunatate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: