Publicat de: leonard oprea | 31 Iulie 2013

leonard oprea – The Scarecrow / Sperietoarea de Ciori


leonard oprea

THE SCARECROW

“And which of you by worrying can add one cubit to his stature?“ (Luke 12: 24-25)

 

The crow sat on a branch in front of her young (lined up on another branch), strong, obedient, ready to take in their mother’s last lesson before they took off to their new life.

The crow crowed tenderly, yet authoritatively:

‘My darlings, this is the last lesson I’m ever going to teach you. I beg you, listen carefully, I will not say this twice, after all, this is the crow’s creed in the world.’

The young crows crowed, flapped their wings affirmatively, full of respect for their mother.

‘Well’, the mother crow started, ‘you have to know you are a special breed of fowl. And this is all due to your special bond with the humans. For if it weren’t for us crows, man would have never invented the Scarecrow. That is, the pathetic stuffed dummy humans think we are so scared of. Nonsense! You know very well how silly this is to us.’

The young crows crowed merrily.

‘But we are special birds’, the mother crow went on, ‘because humans have lived and will always live by our side, as we do by theirs. Wicked humans claim that we are filthy crows and birds of ill omen, hopeless thieves, that we flock together in fall and in winter to foretell bad weather, epidemics, harsh winters, that we vanish in spring, that we destroy the crops in summer, and other such preposterous, idiotic stuff. We are to them so different and ugly, that when they get bored they hunt us for sport. In short, they take us to be the scourge of their lives and a punishment for humanity, and the age-old proof for this is the Scarecrow. Are you with me?’

The young crows hopped a couple of times on their branch, signaling they had no problem following the argument.

‘Well’, the mother crow raised her voice, ‘here is the genuine attitude of crows towards man:

In spring, when the earth turns green and teems with new life, when all shines bright and we are all revived, man starts fretting: he plows, he sows, he mends, he builds, he trims, he cleans, he waters, he freshens, he multiplies, he keeps accounts, in a word he toils all day and falls flat with exhaustion in the evening. While the crow sits on a branch and looks, rather famished and faint from the long winter, and just goes: hmm…

‘Then, in summer, when man tends the crops, prepares the harvesting, defends himself from the dry season, the raging rains and the furious floods, when he continues his spring work, and counts and keeps accounts, and fills the land with his Scarecrows, and comes back home exhausted in the evening and gets so drunk that he falls flat in a ditch only to start over with the hangover in the morning, then what does the crow do?

‘Why, the crow sits fat and satisfied on a branch and looks and just goes: hmm…

‘The fall comes and there is human havoc. Man goes desperate. He harvests. He picks. He fills his granaries. He crams his larder. He squeezes the juice out of the grapes. He prepares the wine barrels. He gathers the potatoes, the corn, the apples and pears. He stitches and mends. He gathers wood. And much more. Weddings, baptisms, funerals. He worries about the winter and he grunts by the brandy pot, he gets drunk and he sings, that is he yells at the top of his voice, and he occasionally beats up his wife, ‘cause the winter is no laughing matter… And the crow? As always in the fall: chubby, shiny-feathered, belching with satisfaction and looking over the shoulder at the humans and just going: hmm…

‘Finally the winter. Snow, blizzards, ice. Frost and frost bites. Men slaughter swine. They sit and warm themselves. They taste the fruits of a year’s toil. They drink plum brandy or hot wine with cinnamon, they smack their lips happily and tell tales until they fall asleep by the hot oven and start snoring. In the morning they drink away their hangover with sauerkraut juice or a shot of chilled plum brandy, then they feed the fowl and the cattle, frown at the cluster of crows, and go inside to warm themselves. Either there or in a pub, they engage in heated discussions about the Christmas and especially about the coming year, for look at those damned crows, crowing of ill omen, God damn them!

‘And what does the crow do? Nothing. It just sits on its branch cold and hungry. It looks at the snow-clad houses and streets, at the coiling smoke coming from the chimneys and just goes: hmm…

‘There it is, my darlings. A rather lengthy lesson, but the last, which I believe pretty much covers everything there is to say about this.’

The young crows, which had been producing muffled grunts, now started laughing out loud.

Not at all upset, the mother crow allowed them to hop on for a while on their branch, flapping their wings and jeering. Then she motioned them down to silence and uttered in a clear and firm voice:

‘Enough of this laughter! Take wing and the Lord will protect you. But heed this last lesson and study it patiently on your own. So that you may never be afraid, not even of the stuffed, ragged horror of the humans…’

‘The Scarecrow’, crowed the young crows.

***

SPERIETOAREA DE CIORI

„ Şi apoi, care dintre voi, chiar îngrijorîndu‑se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?”

(Luca 12/24‑25)

Cioara stătea pe o cracă în faţa puilor ei – aliniaţi pe altă cracă – puternici, cuminţi şi gata să înveţe ultima lecţie a mamei lor, înainte de a‑şi lua zborul în noua lor viaţă.

Cioara croncăni cu tandreţe, dar şi cu autoritate:

– Dragii mamei, ce vă voi spune acum e ultima învăţătură pe care v‑o dau. Vă rog, vă conjur chiar, ascultaţi‑mă cu mare atenţie, fiindcă n‑am de gînd să repet lecţia asta care, într‑un fel sau altul, e crezul ciorii în lumea asta.

Puii croncăniră şi bătură din aripi, încuviinţînd, plini de respect faţă de mama lor.

– Ei bine, începu cioara, voi trebuie să ştiţi că sînteţi nişte păsări cu totul şi cu totul speciale. Chestia asta se întîmplă numai şi numai datorită legăturii dintre voi şi oameni, care este foarte specială. Dacă nu existam noi, ciorile – şi, slavă Domnului, vom exista cît şi omul – omul nu năs­cocea „Sperietoarea de Ciori”. Adică mumia jalnic împăiată despre care ei, oamenii, cred că ne sperie teribil. Aiurea! Ştiţi bine cît rîdem noi de prostia asta omenească.

Puii croncăniră veseli.

– Ei bine, continuă cioara, dar noi sîntem păsări speciale şi fiindcă oamenii au trăit, trăiesc şi vor trăi pe lîngă noi, iar noi pe lîngă ei. Gurile lor rele spun că sîntem nişte păsări… nişte ciori împuţite care cobesc mereu, că sîntem nişte hoaţe fără leac, care toamna şi iarna se adună în stoluri prevestitoare de vreme rea, de molime, de iarnă grea; că primăvara dispărem ca prin vrajă, iar vara distrugem recoltele şi alte tîmpenii incalificabile, credeţi‑mă. Sîntem pentru ei atît de diferite şi de urîte încît, cînd n‑au ce face, vînează ciori. Dar nici atunci nu se dovedesc a fi de ispravă şi, fireşte, mai tare cred că sîntem o pacoste, o pedeapsă pentru omenire. Vă repet, dovada de veacuri, aceeaşi pe tot Pămîntul, este „Sperietoarea de Ciori”. Pînă aici, e clar totul?

Puii ţopăiră de două‑trei ori pe cracă, semn că nu erau nici un fel de nelămuriri.

– Ei bine, ridică tonul cioara, iată care e adevărata atitudine a ciorii în faţa omului:

…Primăvara, cînd totul înverzeşte şi începe să mişune, cînd totul străluceşte şi toţi reînviem, omul aleargă înnebunit încolo şi încoace: ară, seamănă, repară, clădeşte, taie, curăţă, udă, primeneşte, înmul­ţeşte, socoteşte, într‑un cuvînt se agită de cade seara lat de oboseală. Iar cioara stă pe o cracă, priveşte şi – deşi e destul de slăbită şi înfometată de iarna care abia a trecut – zice: Hmmm…

Apoi, vara, cînd omul îngrijeşte holdele, pre­găteşte recolta, secerişul, se apără de arşiţă şi secetă, se păzeşte de ploile furioase şi de apele revărsate, continuă tot ce a început primăvara, cîntăreşte şi iară socoteşte, pune peste tot „Sperietoarea de Ciori”, iar seara ostenit se îmbată de cade lat în şanţ, ca dimineaţă să o ia de la capăt mahmur, cioara ce face?

Păi, sătulă şi grasă, cioara stă pe cracă, se uită şi zice: Hmmm…

Vine toamna şi nebunia e în toi. Omul se dă de ceasul morţii. Seceră. Culege. Umple grînarele. Ghiftuieşte cămările. Culege via. Face must. Pregă­teşte butoaiele pentru vin. Culege cartofii, porumbul, merele şi perele. Cîrpeşte de zor tot ce mai era de reparat. Adună lemne. Şi face multe altele. Nunţi, botezuri, înmormîntări. E îngrijorat pînă peste cap că vine iarna şi‑şi varsă năduful ba lîngă cazanul cu ţuică, ba cu pastramă şi must, se‑mbată şi cîntă, adică răcneşte cît îl ţin bojocii, îşi mai bate nevasta, că, de, cu iarna nu‑i de glumit… Şi cioara? Ca‑ntot­deauna toamna: dolofană, penele‑i strălucesc, rîgîie mulţumită, apoi se uită aşa, într‑o dungă la oameni şi zice: Hmmm…

În sfîrşit, iarna. Ninsori, zăpadă, gheaţă. Crivăţ, ger, frig de crapă piatra. Oamenii taie porcul. Stau la căldură. Gustă din truda zilnică de peste an, beau ţuică sau vin fiert cu scorţişoară, plescăie fericiţi şi spun poveşti pînă cînd, turtiţi de ţuică sau vin, se prăvălesc pe laviţa de lîngă cuptorul cald şi sforăie. Dimineaţa se dreg cu zeamă de varză sau un păhărel de ţuică rece, apoi hrănesc orătăniile şi vitele, privesc încruntaţi spre cîrdurile de ciori, după care intră în casă la căldură. Acolo sau la cîrciumă discută aprins gospodarii despre Crăciun, dar mai ales şi cu mare îngrijorare despre ce‑i aşteaptă în noul an, că uite, cîrdurile alea de ciori, fir‑ar ale naibii, numai a bine nu cîrîie, cobele naibii!

Ce face cioara? Nimic. Stă pe o cracă. E zgri­bulită, înfometată, dar se uită spre casele şi uliţele troienite, priveşte la fuioarele de fum şerpuite din coşuri şi zice: Hmmm…

Ei bine, asta e, dragii mamei. Cam lungă lecţia, dar e ultima şi eu cred că v‑am spus tot ce era de spus.

Puii, care pînă atunci icneau înfundat, acum înce­pură să rîdă de‑a binelea.

Fără supărare, cioara îi lăsă să ţopăie o vreme, pe cracă, să dea din aripi, în hohote să cron­că­nească. Pe urmă făcu semn că vrea linişte. După care le zise, clar şi răspicat:

– Destul cu rîsul! Luaţi‑vă zborul în lume şi Domnul o să vă aibă în grijă. Dar luaţi aminte la această ultimă lecţie şi învăţaţi‑o cu răbdare şi doar prin voi înşivă. Astfel ca, singuri, voi să nu vă temeţi vreodată nici măcar de spaima din paie şi zdrenţe a omului…

– „Sperietoarea de Ciori”, croncăniră puii.

***

Trilogy of Theophil Magus – the Truth

(“Xlibris”/Random House Ventures, 2008, USA /Library of Congress Control Number: 2008901520/ ISBN: Hardcover 978-1-4363-2366-6/Softcover 978-1-4363-2365-9)

 

(In Trilogy of Theophil Magus’ 40 Tales about Man, a great variety of sacred and profane themes, archaic, mythical, contemporary /Moses, Gandhi, Christmas, children, journalism, pilgrimage etc./serves as vivid stimulation for this literary adventure, written with humor, knowledge and wit…in an inviting dialogue with the reader. /Norman Manea – American novelist, essayist);(The Truth, the second book of Trilogy of Theophil Magus is situated in the strange no man’s land where everyday life becomes truly magical. I consider these writings as splendid expressions of a unique vision of our fragmented but marvelously exciting world. Leonard Oprea’s style combines a discovery of hidden meanings of words with a fabulous sense of secret humor. His works received the highest praises from the most influential critics, who rightly compared his vision to works by Thomas Mann, Borges or Paulo Coelho./ Vladimir Tismăneanu – American philosopher, author, essayist); (Leonard Oprea’s 40 Tales of Trilogy of Theophil Magus – The Truth, range from the depiction of the everyday to the mythological and Borgesian to the religious. Honored with numbers of prizes in his native Romania, this writer is a true iconoclast and a true talent./ Adam J.Sorkin – American author, essayist, editor)
 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: