Publicat de: leonard oprea | 5 februarie 2013

Itzak, Rabbi Copel and God / Iţic, Rabbi Copel şi Dumnezeu / by leonard oprea

leonard oprea

Itzak, Rabbi Copel and God / Iţic, Rabbi Copel şi Dumnezeu

The night had enveloped the ghetto. The sickly twinkle of candlesticks that still went on burning crept through the shutters of the crammed and skewed small houses. It was just before midnight and the bluish horn of the moon alone smiled coldly to spite the pitch silence.

Itzak stood for a while in the doorway looking at his wife and son sleeping peacefully, then blew out the night-lantern on the shelf, and stepped out into the darkness.

He trudged through the foul mud of the bystreet grunting and mumbling occasional supplications to God.

Sometimes he stopped and looked around in fear. But there was nobody around. No ruffians, no thieves, no gypsies or other pagans, not even the Golem. He eventually reached the end of the street and thanked God warmly that Rabbi Copel only lived a few steps from his own house.

He cast a searching look around. Nobody. And a deep silence. He quickly stole into the narrow yard. A hen crowed faintly in its sleep.

Itzak knocked timidly, as if suddenly drained of all strength.

After a while he could hear:

‘Who’s there?’ It was the severe, concerned, yet hospitable voice of the rabbi.

‘It’s me, Itzak’, the man barely replied.

The door half-opened. Itzak crept in and froze against the doorframe. Rabbi Copel lifted his candle to his amber eyes and peered at his guest.

Itzak’s forehead was covered with sweat beads and his lower lip was trembling. The rabbi gently took him by the arm and pulled him towards the chair by his desk, a table full of books. Itzak sat slowly and let out a deep sigh.

Rabbi Copel clapped his hands. Then he sat in the other chair, at the opposite side of the table.

Without a word, inaudible, Salome appeared next to them and placed two steaming tea glasses on the table. Then she vanished like a puff of smoke.

The secret lights from the seven branches of the candlestick played on the dusty volumes.

‘Come, tell’, the rabbi gently commanded.

‘Oy, oy’, Itzak wailed, ‘my David, oy-oy, my son David became a Christian… Oy, oy, he listened to that cursed woman…’

The rabbi suppressed his sigh:

Yes, yes’, he simply said and stroked his thick beard.

‘What shall I do, oy, oy, what shall I do?!…’ Itzak whined desperately.

Rabbi Copel reached for the Torah, but changed his mind and stood up abruptly and threateningly. Itzak crouched in his chair. But the rabbi’s shoulders drooped under the burden of his impotence. He started pacing up and down the low room with small steps.

‘Leave, leave, leave’, he rapped morosely.

Drained, Itzak trudged towards the door.

As he touched the handle he heard the voice again:

‘Come before the Sabbath. I will tell you then’, the rabbi let him gulp for air one more time.

For two whole days Rabbi Copel thought and studied. He smoked his pipe under Salome’s chiding eyes. He studied and thought and even drank three glasses of black currant liqueur. All under Salome’s by now angry glare.

For two days Itzak prayed and prayed and forgot all about his pastry and braga* business. Sometimes he left God aside and thoroughly cursed his wife and his David. But mostly he agonized over David losing Rose’s dowry, the daughter of Judas the usurer. He even slapped, kicked, and clubbed with the wattle broomstick his prodigal son. But David still looked lovingly upon his father and gladly suffered the sparrow-like hits from his unhappy father. For, come what may, David knew only too well that Itzak would have given his life for him.

For, after all, our Lord watches and judges us above.


Friday around noon, dressed up and stiff as a broomstick, Itzak headed for Rabbi Copel’s house.

It was sunny and the mud had dried up on the bystreet. The grass had sprouted. The song of birds freshly returned from their winter migration mixed with the din of the ghetto’s preparation for the Sabbath.

Everyone greeted Itzak and no one gave any sign that they had learned about his mishap.

But Itzak was weary of his kin and would look only ahead. He grunted back an unintelligible answer to each greeting and the arms of his soul reached out like those of a drowning man to God.

They were facing each other, Itzak and Rabbi Copel, in the light showers of the small room. Occasionally, the room became brighter with a few rays determined to pierce the loose texture of the black curtains and then it looked like a Ghost had petrified the two old men by the seven-branch candlestick.

Rabbi Copel coughed solemnly:

‘Itzak, look at me.’

Itzak could not.

‘O come now, Itzak,’ something gurgled in his voice and made Itzak look straight into his eyes.

And Rabbi Copel smiled half-secretly, half-awkwardly.

‘Itzak, my man, God knows I have a son too.’

Itzak started, but went on looking his rabbi straight in the eye.

‘There, now you know too. But you’ll forget it. As you leave this room you’ll forget it for everyone else, but God. Or I’ll curse you.’

Itzak quickly nodded with a dutiful, stupid smile.

‘Itzak, my fellow Jew, my son also became a Christian… O I won’t give you the details’, he quickly added, as if talking to himself, with a determined yet mitigating voice.

Itzak started rocking in his chair. A faint high wailing sound was coming from the mouth of a fish that suddenly found itself on the shore.

‘Shut up!’ the rabbi hissed swiftly. ‘Shut up and listen’, the rabbi gently entreated. ‘Shut up, listen, and be obedient.’

The wailing ended, the rocking stopped, Itzak took a deep breath, then finished in one gulp the glass full of apricot brandy.

‘That’s it’, the rabbi encouraged him. ‘Now look here, I prayed to Him day and night. I fasted for forty days. Nothing. He never appeared to me. I bit my lip and blessed the punishment He gave me. I looked for deliverance in the sacred rolls, I cured the sick, I helped the poor, I went on pilgrimage to the Great Temple, then I fasted again for forty days… And all this time I wished I could die of shame, though no one knew my secret… Just Him…’ He fell silent. He sipped his black currant liqueur from the small silver glass.

Itzak was staring at the rabbi. He had shrunken and now looked helpless as he sat in horror with his hands in his lap by the table full of dusty volumes.

The Rabbi drew near him, put his hands on his shoulders and shook him up strongly:

‘Come, Itzak, come, for the Lord watches from up there… He did appear to me the day after I blessed my son. I saw and heard Him. Though I can’t really tell how… And he said to me: “Now, Copel, have you gone crazy? Have I ever given you any sign that I’m mad at you? Have I turned My face away from you? Do you know yourself to be at fault with Me? Really, Copel, enough of this non-sense, you do know My Son also became a Christian!”’

Itzak yelped and Rabbi Copel felt the old man was about to faint. So he slapped him thoroughly. Then he gave him a glass of water. Itzak drank it up thirstily.

‘Now run along, Itzak, and prepare the Sabbath in good peace. And tell David to go make a living in a different town. Go now. And be sure to call me to bless your grandchildren when the time comes.’


Stiff as a broomstick, Itzak closed behind him the gate to the rabbi’s house.

He looked at his kin as if he was seeing them for the first time. He took off his hat and wiped his forehead with the back of his sleeve.

He thought of his pastry and braga business.

Then finally he shook his head and walked back home to a new Sabbath.

* Refreshing chilled beverage, traditionally drunk in the summertime in south-eastern Romania, whose ingredients may include unrefined corn and wheat flour, fermented yeast and sugar or honey.

Iţic, Rabbi Copel şi Dumnezeu

Noaptea îmbrăţişase ghetoul cetăţii. Prin obloanele caselor mici, strîmbe, înghesuite unele într‑altele, răzbătea licărul bolnăvicios al opaiţelor încă aprinse. Nu era miezul nopţii şi doar cornul alb‑albăstrui al lunii zîmbea rece împotrivindu‑se tăcerii smolite.

Iţic mai zăbovi o clipă în pragul uşii, îşi privi soţia şi feciorul care dormeau liniştiţi, suflă asupra opaiţului de pe policioară şi păşi în beznă.

Călca greu în noroiul urît mirositor al uliţei, ofta şi din cînd în cînd bolborosea rugăciuni către Dumnezeu.

Uneori se oprea scurt şi privea speriat în jur. Pustiu. Nici urmă de golani, hoţi, ţigani sau alţi necredincioşi sau Golem.

În sfîrşit, ajunse la capătul uliţei şi mulţumi fier­binte Lui Dumnezeu că Rabbi Copel locuia la doar cîţiva paşi de casa lui.

Cercetă împrejur. Pustiu. Şi tăcere adîncă. Se strecură iute în curtea strîmtă. O găină cotcodăci stins în somn.

Iţic ciocăni sfios, parcă brusc sleit de puteri.

Într‑un tîrziu auzi:

– Cine‑i acolo?! aspru, îngrijorat şi primitor totuşi glasul rabinului.

– Eu, Iţic…, abia îngăimă omul.

Uşa se întredeschise. Iţic intră repede şi împietri lîngă
tocul uşii. Rabbi Copel ridică opaiţul la înăl­ţimea ochilor săi de chihlimbar şi‑l cercetă pe musafir.

Fruntea lui Iţic era acoperită de broboane, buza de jos îi tremura. Rabinul îl luă uşor de braţ şi‑l trase spre scaunul de lîngă masa plină de cărţi. Iţic se aşeză încet şi oftă din rărunchi.

Rabbi Copel bătu din palme. Apoi se aşeză pe celălalt scaun, la capătul mesei.

Mută, neauzită, Salomeea apăru lîngă ei şi puse pe masă două pahare aburite, cu ceai fierbinte. După care dispăru ca un fum. Sfeşnicul cu şapte braţe juca tainic lumini pe şi printre tomurile prăfuite.

– Hai, spune, porunci blînd Rabbi.

– Oi, oi, se jelui ascuţit Iţic. David, oi, oi, David al meu… s‑a creştinat… Oi, oi, s‑a dat după bleste­mata aia de muiere…

Rabinul îşi înăbuşi un suspin:

– Da, daa, doar atît zise şi‑şi mîngîie barba stufoasă.

– Ce mă fac, oi, oi, ce mă fac…?! miorlăi disperat Iţic.

Rabbi Copel întinse mîna spre Tora, dar se răz­gîndi şi dintr‑o dată se ridică ameninţător. Iţic se ghemui. Însă umerii rabinului se lăsară apăsaţi de neputinţă. Începu să măsoare odaia joasă cu paşi mărunţi.

– Pleacă, pleacă, pleacă, răpăi morocănos.

Lipsit de vlagă, Iţic se tîrî spre uşă.

Cînd puse mîna pe clanţă auzi:

– Vino înainte de Sabat. Am să‑ţi spun atunci, îi mai dădu o gură de aer Rabbi.


Vreme de două zile Rabbi Copel gîndi şi citi. Şi fumă pipă sub privirile mustrătoare ale Salomeei. Citi şi gîndi şi chiar bău trei păhărele cu lichior de coacăze. Tot sub privirile acum aprinse ale Salomeei.

Vreme de două zile Iţic se rugă şi iar se rugă şi uită de afacerea lui cu plăcinte, covrigi şi bragă. Din cînd în cînd Îl punea pe Dumnezeu de‑o parte şi‑i suduia temeinic cînd pe nevastă, cînd pe David. Dar cel mai tare îl durea, şi atunci înjura cu patimă, că David pierdea zestrea Rozei, fata zarafului Iuda. Ba chiar îl bătu cu palmele, cu picioarele, cu mătura din nuiele pe fiul rătăcitor. David însă îl privea cu dragoste şi îndura bucuros loviturile de vrabie ale nefericitului său tată. Căci, orice‑ar fi fost, iar David ştia bine asta, Iţic şi‑ar fi dat viaţa pentru el.

Pînă la urmă Dumnezeu e Sus şi judecă.


Vineri, pe la prînz, Iţic, îmbrăcat de sărbătoare, ţeapăn ca o coadă de mătură, se îndrepta către casa lui Rabbi Copel.

Era soare, noroiul se uscase pe ulicioară. Dăduse colţul ierbii. Glas de păsări întoarse din iernat ţesea zarva ghetoului pregătindu‑şi Sabatul.

Toţi îl salutau pe bătrînd Iţic şi nimeni nu ivea nici urmă de semn că i‑ar fi aflat năpasta.

Cunoştea însă Iţic lăuntrul semenilor săi şi nu privea nici în stînga, nici în dreapta. Mormăia un răspuns greu de înţeles la fiecare salut şi‑şi întindea ca înecatul braţele, sufletul său către Dumnezeu.

Stăteau faţă‑n faţă. Iţic şi Rabbi Copel. În lumina de ploaie a încăperii. Doar cînd şi cînd înseninată de razele soarelui îndîrjit să pătrundă prin urzeala rară a perdelelor negre şi părea că un Duh îi încremenise pe cei doi bătrîni lîngă sfeşnicul cu şapte lumînări.

Rabbi Copel tuşi grav:

– Iţic, uită‑te‑n ochii mei.

Iţic nu cuteză.

– Hai, măi Iţic măi, şi ceva gîlgîi în vocea sa, ceva care‑l făcu pe Iţic să‑l privească drept în ochi.

Şi Rabbi Copel zîmbi undeva între taină şi stîn­jeneală.

– Iţic dragă, Dumnezeu ştie – am un fiu.

Iţic tresări, dar continuă să‑şi privească rabinul drept în ochi.

– Acum ştii şi tu. O să uiţi însă. Cînd pleci din odaia asta, o să uiţi pentru oricine, în afară de Dumnezeu. Altfel te blestem.

Iţic dădu repede din cap, zîmbind supus şi tîmp.

– Iţic, măi evreule măi, fiul meu s‑a creştinat… Nu, n‑am să‑ţi povestesc cînd şi cum, adăugă repede şi pentru sine cu glas hotărît şi împăciuitor poate înspre Cel de Sus.

Iţic începu să se legene pe scaun. Un vaier subţire se desluşi venind din el, prin gura de peşte nimerit deodată la mal.

– Taci! şuieră scurt Rabbi.

Taci şi ascultă, îl rugă domol rabinul. Taci, ascultă şi supune‑te.

Vaierul fu curmat, legănatul se opri, Iţic trase adînc aer în piept, apoi bău dintr‑o suflare paharul plin cu rachiu din caise.

– Aşa, îl încurajă Rabbi. Uite ce e, m‑am rugat zi şi noapte Lui. Am postit 40 de zile. Nimic. Nu mi s‑a arătat. Am strîns din dinţi şi‑am binecuvîntat pedeapsa pe care El mi‑a dat‑o. Am căutat scăpare în Scripturi, am vindecat bolnavi, am ajutat sărmani, am pribegit pînă la Templul cel Mare, am postit din nou 40 de zile… Şi‑mi doream să mor de ruşine, deşi nimeni nu‑mi ştia taina… Doar El… Tăcu. Sorbi tot lichiorul de coacăze din păhărelul de argint.

Iţic se holba la Rabbi. Intrase la apă şi arăta mic, nevolnic, îngrozit, aşa cum stătea cu mîinile în poală, lîngă masa plină de tomuri prăfuite.

Rabbi se apropie, îi puse mîinile pe umeri şi‑l scutură cu putere:

– Măi Iţic măi, hai, hai că Domnul e Sus şi vede… El mi s‑a arătat însă a doua zi după ce mi‑am binecuvîntat nepotul…

Iţic suspină. Rabbi se încruntă, dar continuă răbdător:

– L‑am văzut şi L‑am auzit. Dar nu‑ţi pot spune cum… Şi mi‑a zis: măi, Copel măi, tu eşti nebun de legat! Ţi‑am arătat Eu c‑aş fi supărat pe tine?! Mi‑am întors Eu faţa de la tine?! Ştii tu că Mi‑ai fi greşit cu ceva?! Măi, Copel, termină o dată cu aiurelile astea că doar ştii şi tu, nu oare şi Fiul meu s‑a creştinat?

Iţic scînci şi Rabbi Copel înţelese că puţin mai lipsea ca bătrînul să leşine. Aşa că îl pălmui temei­nic. Apoi îi dădu paharul cu apă. Iţic bău cu sete.

– Ei hai, acum du‑te Iţic şi pregăteşte Sabatul în bună pace. Zi‑i lui David să‑şi caute rostul în altă cetate. Hai, du‑te. Cînd o fi, cheamă‑mă să‑ţi bine­cuvîntez nepoţii.

Ţeapăn ca o coadă de mătură Iţic închise în urma sa poarta curţii lui Rabbi.

Privi înspre semenii săi de parcă acum i‑ar fi văzut pentru prima oară. Îşi scoase pălăria şi cu dosul mînecii îşi şterse sudoarea frunţii.

Se gîndi la afacerea lui cu plăcinte, covrigi şi bragă.

Într‑un tîrziu, scutură din cap şi păşi înspre casă, înspre un nou Sabat.


Trilogy of Theophil Magus – the Truth

(“Xlibris”/Random House Ventures, 2008, USA /Library of Congress Control Number: 2008901520/ ISBN: Hardcover 978-1-4363-2366-6/Softcover 978-1-4363-2365-9)


(In Trilogy of Theophil Magus’ 40 Tales about Man, a great variety of sacred and profane themes, archaic, mythical, contemporary /Moses, Gandhi, Christmas, children, journalism, pilgrimage etc./serves as vivid stimulation for this literary adventure, written with humor, knowledge and wit…in an inviting dialogue with the reader. /Norman Manea – American novelist, essayist);(The Truth, the second book of Trilogy of Theophil Magus is situated in the strange no man’s land where everyday life becomes truly magical. I consider these writings as splendid expressions of a unique vision of our fragmented but marvelously exciting world. Leonard Oprea’s style combines a discovery of hidden meanings of words with a fabulous sense of secret humor. His works received the highest praises from the most influential critics, who rightly compared his vision to works by Thomas Mann, Borges or Paulo Coelho./ Vladimir Tismăneanu – American philosopher, author, essayist); (Leonard Oprea’s 40 Tales of Trilogy of Theophil Magus – The Truth, range from the depiction of the everyday to the mythological and Borgesian to the religious. Honored with numbers of prizes in his native Romania, this writer is a true iconoclast and a true talent./ Adam J.Sorkin – American author, essayist, editor)




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:


Comentezi folosind contul tău Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: