Publicat de: leonard oprea | 28 Martie 2012

leonard oprea LAZARUS, COME FORTH! / LAZARE, VINO AFARA! /


leonard oprea

LAZARUS, COME FORTH! / LAZARE, VINO AFARA! /

Motto:

“God does not enforce you to believe in God.”

“Dumnezeu nu te obliga sa crezi in Dumnezeu.”

 (Theophil Magus)

***

A TALE ABOUT LAZARUS

The multitudes were waiting on top of the hill that surrounded the cave. Many from Jerusalem had come to Bethany, which was about fifteen furlongs off.

The sun was shooting flames, the hot air wavered, and out on the steps to the grave Jesus knew that many expect to be like the pillars of salt in this Sodom-and-Gomorra-like heat should they witness the miracle of a simple mortal being brought back from the dead.

Jesus knew that the resurrection of Jair’s daughter or that of the son of the widow from Nain were nothing like this resurrection which was to be watched and judged by tens of Jews just before His entrance into Jerusalem.

He did not turn his head, He did not move towards those who surrounded and hungrily awaited to curse Him, throw stones at Him, kill Him.

The moment He told Mary: ‘I am the resurrection, and the life: he that believeth in me, though he were dead, yet shall he live’ and added in an almost commanding voice: ‘And whosoever liveth and believeth in me shall never die’, Jesus knew only too well that Lazarus’ sister could only answer: ‘I believe that thou art the Christ, the Son of God, which should come into the world.’ And the witness bore by the gentle and humble woman was but the first sip of the cup to be drunk to the last.

He heard behind him the weeping of those dear unto Lazarus, He listened to the wailing of those frightened unto death, and He felt from all over the place the heavy, burning breath of the Prince of this world, He recognized the merciless and rebellious waiting, and He issued the curt, indomitable command: ‘Get thee behind me, Satan!’ which could only be heard by the heavenly Father. And He alone felt the air becoming fresh, the heat subsiding, the souls around Him raising their brow to receive Him fearlessly, joyfully.

Yet did Jesus know that the will of the Father was that the claw of Darkness should still tear at the soul and the flesh of each Jew, and that it should throw a tarry veil over each man’s heart.

And Jesus groaned in His spirit.

But Lazarus had to be risen from the dead.

He smelled the black and toothless mouth of the grave put forth the stench of decay, of a man who had been dead four days, as Martha had told Him.

***

And Jesus groaned in Himself.

He heard behind him even His wretched disciples asking one another like people whose faith had gone astray: ‘Could not this man, who opened the eyes of the blind, who had Jair’s daughter and the son of the widow of Nain rise from the dead, have caused that even this man should not have died?’

***

And again Jesus groaned in His spirit.

He stood upright, raised His arms, with palms turned toward the grave, and lifted up His eyes. He looked at the heavenly Father and gave thanks in Words with meaning unto Himself: ‘Father, I thank thee that thou hast heard me. And I knew that thou hearest me always: but because of the people which stand by I said it, that they may believe that thou hast sent me.’

And a light, gentle wind started to blow and his whole-piece linen cloth fluttered on His thin body like the touch of a gentle, white light.

And Jesus raised His voice to fill the heavens and the earth:

‘Lazarus, come forth! Eleazar, whom God has helped! Come out, the Son of Man is calling for you!’

And Jesus once more drank of the cup that had to be drunk unto the last. And in a flash He saw Himself on the wooden cross, stripped, covered in blood, soiled, and crowned with thorns, a prey to the flesh which screamed its unbearable pain, a prey to the soul which shed blood tears for its body, a prey to His incarnation which no longer wished the terrible agony, so human, so like that of any man killed slowly and cynically, a prey to his hopelessness which made his vinegar-burnt lips move and utter: ‘E’lo-i, E’lo-i, la’ma sabach-tha’ni? ’

And he that was dead came forth, bound hand and foot with grave-clothes, and his face was bound about with a napkin.

‘Welcome, Eleazar’, Jesus murmured.

Like so many pillars of salt did the Jews look on Lazarus, that is, Eleazar, that is, ‘God has helped’.

As if pierced by the sword of His Word, the disciples looked at the Christ as he stood motionless, arms stretched, palms turned toward the grave, his brow lifted toward Heaven.

And they saw a cross of gentle white light.

And Jesus watched Himself being brought down into the grave, bound hand and foot with grave-clothes, and his face was bound about with a napkin.

Then He said unto them:

‘Loose him, and let him go.’

***

Poveste despre Lazăr

Mulţimea aşteaptă pe creasta colinei care înconjoară peştera. Mulţi sînt veniţi din Ierusalimul aflat la doar cincisprezece stadii de Betania.

Soarele aruncă văpăi, aerul fierbinte se vălureşte şi acolo, pe treptele din faţa mormîntului, Iisus ştie că nu puţini cred că stîlpi de sare vor fi în această dogoare de Sodomă şi Gomoră dacă vor privi miracolul învierii unui simplu muritor. Dacă fi‑va acest miracol.

Iisus ştie că învierea fiicei lui Iair şi a fiului văduvei din Nain n‑au fost şi nu pot fi asemenea acestei învieri care va fi privită, cîntărită şi judecată de zeci şi zeci de iudei chiar înainte de intrarea Lui în Ierusalim.

Nu întoarce capul, nu se mişcă înspre cei care‑L înconjoară, care‑L aşteaptă cu înfrigurare şi foame şi sete să hulească, să arunce piatra, să ucidă.

În clipa în care i‑a spus Martei: „Eu sînt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”, adăugînd apoi cu glas aproape poruncitor: „Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată”, ştia prea bine că răspunsul sorei lui Lazăr nu putea fi decît unul singur: „Tu eşti Christosul, Fiul Lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume”; iar mărturisirea blîndei şi smeritei femei nu putea fi decît prima sorbitură din paharul care trebuia băut pînă la capăt.

Aude în spatele Său plînsul celor dragi lui Lazăr, ascultă vaierul groazei de moarte, simte, venind de pretutindeni, răsuflarea grea şi arzătoare a Prinţului acestei lumi, recunoaşte aşteptarea, pînda lui nemi­loasă şi răzvrătită, şi sloboade poruncă scurtă, fără putinţă de neîmplinire: „Înapoia Mea Satan!”, dar fără a fi auzit decît de Tatăl. Şi doar El ştie că aerul se împrospătează, că arşiţa se îmblînzeşte, că sufletele din jurul Său înălţă fruntea să‑L primească netemă­toare, cu bucurie.

Dar cunoşte Iisus că voia Tatălui este ca gheara Întunericului să sfîşie încă în fiecare iudeu cugetul şi carnea, să arunce văl de smoală peste inima fiecăruia.

Şi Iisus se înfioară în duhul său.

Dar Lazăr trebuia înviat.

Dinspre gura ştirbă şi neagră a mormîntului vine spre El miros greu de putreziciune, de om mort de patru zile, cum îi spusese Marta.

Şi Iisus se tulbură.

Îi aude în spatele Său chiar şi pe ucenici cum se întreabă ca nişte nefericiţi ce s‑au smintit de la Credinţă: „El, care a deschis ochii orbului, care a înviat pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain, nu putea face ca nici omul ăsta iubit Lui să nu moară?”.

Şi Iisus se înfioară din nou în Sine.

Îşi îndreaptă trupul, ridică braţele, apoi le întinde cu palmele răsucite spre mormînt şi înalţă fruntea înspre înalt. Priveşte către Tatăl şi mulţumeşte în Cuvînt de Sine înţeles: „Tată, Îţi mulţumesc că M‑ai ascultat. Ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis”.

Se porneşte un vînt uşor şi blînd, iar cămaşa de in dintr‑una făcută fîlfîie pe trupul Lui uscat şi pare o mîngîiere de lumină albă şi bună.

Iisus înalţă glas care umple cerul şi pămîntul:

– Lazăre, vino afară! Eleazar, pe tine Dumnezeu te‑a ajutat! Vino, Fiul Omului te cheamă, afară!

***

Şi Iisus sorbi din nou din paharul care trebuia băut pînă la capăt. Ca într‑o străfulgerare Se văzu pe crucea de lemn, despuiat, însîngerat, murdărit şi încoronat cu spini şi pradă cărnii care‑şi ţipa durerea de neîndurat, pradă sufletului care‑şi plîngea cu sînge trupul, pradă întrupării Lui care nu îşi mai dorea groaznica suferinţă atît de omenească, atît de ca a oricărui om ucis încet şi în batjocură, pradă dez­nădejdii fără speranţă care‑L făcu să mişte buzele arse cu oţet… şi Se auzi: „Eloi, Eloi lama sabachthani?”.

Şi mortul a ieşit, fiind legat la mîini şi la picioare cu fîşii de pînză, iar faţa îi era înfăşurată cu un ştergar.

„Bine ai venit, Eleazar”, murmură Iisus.

Precum nenumăraţii stîlpi de sare priviră iudeii pe Lazăr, adică Eleazar, adică „Dumnezeu a ajutat”.

Precum străpunşi de sabia Cuvîntului Său Îl văzură ucenicii pe Christos nemişcat, cu braţele întinse, palmele răsucite înspre mormînt, fruntea înălţată spre Înalt.

O cruce de lumină albă şi bună văzură ucenicii.

Şi Iisus se privi coborît în mormînt înfăşurat în pînză, cu faţa acoperită de ştergar.

Atunci le zise:

– Dezlegaţi‑l şi lăsaţi‑l să meargă.

***

from: Trilogy of Theophil Magus – the Truth (“Xlibris”/Random House Ventures, 2011, USA /Library of Congress Control Number: 2011910709/ ISBN: Hardcover 1-4628-9476-3 & 978-1-4628-9476-5/Softcover 1-4628-9475-5 & 978-1-4628-9475-8/ebook 1-4628-9477-1 & 978-1-4628-9476-5)  

(In Trilogy of Theophil Magus’ 40 Tales about Man, a great variety of sacred and profane themes, archaic, mythical, contemporary /Moses, Gandhi, Christmas, children, journalism, pilgrimage etc./serves as vivid stimulation for this literary adventure, written with humor, knowledge and wit…in an inviting dialogue with the reader. /Norman Manea – American novelist, essayist);(The Truth, the second book of Trilogy of Theophil Magus is situated in the strange no man’s land where everyday life becomes truly magical. I consider these writings as splendid expressions of a unique vision of our fragmented but marvelously exciting world. Leonard Oprea’s style combines a discovery of hidden meanings of words with a fabulous sense of secret humor. His works received the highest praises from the most influential critics, who rightly compared his vision to works by Thomas Mann, Borges or Paulo Coelho./Vladimir Tismăneanu – American philosopher, author, essayist);(Leonard Oprea’s 40 Tales of Trilogy of Theophil Magus – The Truth, range from the depiction of the everyday to the mythological and Borgesian to the religious. Honored with numbers of prizes in his native Romania, this writer is a true iconoclast and a true talent./ Adam J.Sorkin – American author, essayist, editor)

 

Anunțuri

Responses

  1. […] leonard oprea LAZARUS, COME FORTH! / LAZARE, VINO AFARA! / (magultheophil.wordpress.com) Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. […]

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: