Publicat de: leonard oprea | 13 Iulie 2011

leonard oprea moartea 2100 – un flug, ce zbor / din volum la editura millennium books, romania/


  

leonard oprea

MOARTEA 2100 – UN FULG, CE ZBOR

(fragment – din volumul in curs de publicare in Romania

NOI DOMENII INTERZISE

Editura Millennium Books)

***

Copyright 2011 – All Rights reserved by Leonard Oprea

***

si astazi, ca si ieri, ca si miine – Yosef se simtea precum o piatra cenusie, funerara, una dintre sutele aflate in cimitirele eroilor necunoscti…

Yosef era nici prea scund, nici prea inalt, nici tinar, nici batrin, nici urit, nici frumos,

nici un idiot, dar nici un geniu si doar ochii cenusii, cu sclipiri de taciune aprins si chipul de aztec ratacit intr-o lume straina, in afara timpului sau launtric, atrageau atentia…

Yosef nu isi cunoastea parintii.

Yosef stia doar ca parintii sai fusesera executati.

Pina la virsta de paisprezece ani crescuse intr-o Foster-home federala din New York. Apoi, intr-o buna zi fugise in lume. Si, se descurcase cum putuse mai bine. Supravietuind zilnic. Maestrii sau fusesera strada, gang-urile si prostituatele.

In rest, educatia prin Internet si o vointa implacabila de fi singur, independent si… un necunoscut…

Avea patruzeci de ani si nu figura in nici un dosar al lumii in care traia.

O piatra funerara – doar atit.

Privindu-si penisul inca erectat, Yosef asculta in surdina Hasta Siempre, tangoul sfisietor al saxofonistului Jan Garbarek.

Dupa ce se contempla astfel o vreme – privi inspre prostituata filipineza intinsa pe patul din dormitor.

Femeia inca gemea usor…

Ca de abanos, trupul mic si delicat lucea stins in lumina pala din incapere.

Yosef isi turna in pahar, din sticla de Jack Daniels, o portie dubla de whiskey.

Apoi isi aprinse un trabuc cubanez.

Sorbi incet whiskey-ul chihlimbariu.

Pe urma trase adinc, in piept, din trabuc.

Rostogoli fumul albastrui.

Se ridica din fotoliu si se apropie de fereastra inalta.

Privi New York-ul in noaptea necuprinsa.

Gigantica metropola era luminata doar de crucile aprinse in pietele unde se implineau executiile publice.

Si Yosef se simti sagetat de o durere ce-i spinteca inima.

Se rasuci incet si pasi linga de noptiera de la capatul patului.

Trase sertarul.

Lua pistolul autmoatic, un Berreta Storm, 9 milimetri, semiautomatic, cu surdina – negru ca smoala Iadului, isi spuse Yosef.

Il cintari in palma si schita un zimbet, prietenesc.

Trase piedica.

Inalta arma si tinti femeia intre sprincene.

Pufff! exclama Yosef, apoi zimbi trist.

Pufff, pufff! exclama din nou si rise fara nici o bucurie.

Filipineza deschise ochii sai migdalati.

Ii zimbi calin lui Yosef.

Pufff! sopti femeia.

Apoi isi mingie sexul.

Pufff! sopti din nou… chemindu-l pe Yosef asupra ei…

si, Yosef o impusca – intre sprincene.

Femeia zvicni scurt si impetri – avind o gaura singerinda intre sprincene si un zimbet

Pufff! pe buze.

Dulceata de cirese amare – singele se intindea pe perina alba.

Yosef opri audio-recorder-ul.

Lua din dulap geanta de calatorie, cilindrica, incapatoare.

Ii trase fermoarul si o goli pe mocheta incaperii.

Calm, rapid si precis, se imbraca.

Apoi isi puse vesta anti-glont si intreg echipamentul de asalt.

Stinse lumina din incapere.

Se privi in oglinda prin vizorul cu imagine nocturna.

M-da, isi zise.

Arata exact – un Global American Cop, ofiter al fortelor speciale ale Politiei Globale, the Global Police, sau, pe scurt, GP.

Isi arma automatul de asalt si miscindu-se felin, iesi din dormitor, traversa living-room-ul si se lipi de perete, linga tocul usii de la intrarea in apartament, in partea unde se deschidea usa.

Scoase din buzunar celularul filipinezei, agent secret al GP.

Forma codul digital de identificare al agentului si declansa alarma GP.

In nu mai mult de trei minute, usa se deschise fara zgomot, si in apartament, se strecurara in tacere patru ofiteri din fortele speciale ale GP. Considerindu-l pe Yosef unul dintre ei, aflat deja la loculul crimei, il intrebara scurt, prin limbajul semnelor: unde e? Yosef indica cu degetul aratator: baia, ori bucataria.

Doi politisti pasira inspre bucatarie. Ceilalti, spre baie.

Yosef ii urma pe primii doi.

In bucatarie, cu Berreta, ii executa – doua impuscaturi scurte, in ceafa, in spatiul ingust dintre casca de protectie si gulerul vestei anti-glont.

Apoi, ii astepta pe ceilalti doi.

Nu intirziara sa apara.

Yosef le indica dormitorul.

In momentul in care politistii se rasucira inspre directia aratata, ii executa – la fel ca pe primii doi.

Pe urma, se dezechipa rapid.

Puse uniforma si intreg echipamentul inapoi in geanta incapatoare.

La fel de rapid se imbraca din nou: jeansi oarecare, cizme oarecare, o camasa oarecare, o jacketa oarecare, o sapca oarecare.

Pastra asupra sa Berreta-Storm, munitie, un cutit de vinatoare, obisnuit, prins de centura, la soldul sting, si un cutit aruncator de lame, in buzunarul jacketei. Si, actele de identificare, ce il prezentau ca fiind un cowboy texan in vizita in New York. Cartile de credit, plus 1,000$ cash. Cheile masinii. Si, celularul.

Lua geanta cu echipamentul GP, puse inauntru o grenada cu explozie programata, trase fermoarul gentii.

Deschise fereastra bucatariei si arunca arunca geanta in lada cu gunoi, din curtea interioara a cladirii.

Dupa acea isi puse minusile chirugicale si, sistematic, elimina toate urmele prezentei sale acolo.

Se opri.

Respira de citeva ori adinc si se concentra.

Dupa aceea, din buzunarul interior al jacketei, lua tocul de ochelari.

Il desfacu si scoase dinauntru un bisturiu.

Lama scurta fulgera usor in intunericul incaperii.

Yosef re-aprinse lumina in apartament.

Dupa care, ingenunche linga unul dintre politisti.

Ii scoase casca de protectie.

Privi chipul politistului mort.

Murise total uimit de ce i se intimplase. Ochii de un albastru spalacit – impietriti de surpriza. Gura intredeschisa intr-un urlet mort, brusc.

Yosef – nu, nu simtea nimic.

Isi spuse doar – Doamne, iarta-ma.

Si apoi, opera cu miscari precise.

Lua scalpul impreuna toata pielea fetei, pina sub barbie, exceptind urechile.

In citeva minute Yosef scalpa si decoji cadavrele, cu maiestrie de artist-chirurg.

Impacheta fiecare trofeu si il puse intr-o punga de plastic, sterilizata.

Aseza cu grija toata marfa intr-o cutie plata, izotermica, avind gheata inauntru.

Lua rusacul obisnuit, ca al oricarui turist, si ii deschise fundul dublu.

Ascunse cutia acolo.

Pe urma inghesui deasupra rufe murdare, sosete nespalate, iar desupra lor, o punga de hirtie cu mincare usor alterata, sticla de whiskey si cutia cu trabuce.

Isi puse rucsacul pe spate si se pregati sa paraseasca apartamentul.

Gindi ca macar doi trei ani va putea trai comfortabil.

Fiecare trofeu putea fi licitat pe piata neagra, incepind de la 200,000 de dolari cash,

in sus.

Isi privi ceasul de mina.

Trebuia sa ajunga la intilnirea cu agentul intermediar al licitatiilor pe piata neagra.

Se pregati sa paraseasca apartamentul.

Deschise usa de la intrare si pe prag vazu leaflet-ul.

Era de culoarea singelui proaspat si scris cu litere galbene, iradiante.

Cerceta atent coridorul.

Apoi, culese leaflet-ul si. impaturindu-l, il puse in buzunarul jacketei.

Din nou cerceta coridorul. Pustiu. Un neon biziia anemic.

Inchise usa si, felin, pasi spre usa scarii de serviciu.

***

Inainte de a rasuci cheia de contact a Ford Mustang-ului, un model 1989, paraginit, dar credinicios, scoase din buzunar leaflet-ul si ctiti:

*********************

TETRALOGUL APOCALIPTIC

***

Decalogul a devenit astazi, la final de Secol 21 al Mileniului III:

TETRALOGUL APOCALIPTIC.

Cele IV Porunci sunt:

OBEDIENTA NECONDITIONATA

IUBIREA MOARTA

URA INSTITUTIONALIZATA

CRIMA LEGALIZATA.

Pamintul este IADUL GLOBALIZAT.

Si, fiinta umana traieste o fericire continuua.

Profetii Lumii Noi sunt:

Lenin, Hitler, Osama bin Laden & American-Cop.

Crucificarea&Arderea-pe-cruce este

Pedeapsa Capitala a oricarui disident.

Oricare cetatean al IADULUI GLOBALIZAT este subiectul

surpavegherii si investigatiei perpetue,

absolut obligatorie

pentru fericirea individuala si globala.

Hail! Cetatene al IADULUI GLOBALIZAT!

… valuri bat tarmul…/

scoici moarte si alge…/

…apus nesfirsit…

*********************

Yosef mai citi o data cintind usor ragusit:

… valuri bat tarmul…/ scoici moarte si alge…/ …apus nesfirsit…”

Apoi starta motorul si demara spre intilnirea cu agentul intermediar al licitatiilor pe piata neagra.

Yosef – vinator de trofee GP.

Un profesionist cu bun renume si nu dorea nicicum sa stirbeasca respectul ce i se acorda, intirziind aiurea.

Piata neagra era totusi o lume planetara si era lumea lui.

Singura unde – cind si cind – se mai simtea si altfel decit o piatra cenusie, funerara, una dintre sutele aflate in cimitirele eroilor necunoscti…

Altfel decit o piatra funerara – doar atit…

Accelera.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Strazi pustii.

Strazi populate de gunoaie.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Strazi cu ziduri acoperite de afise infatisind tetracefalia sfirsitului de veac 21:

Hail! Lenin, Hitler, Osama bin Laden & American-Cop!

Strazi cu ziduri impodobite de graffiti: porno, prono, porno si ura, ura, ura.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Undeva in departare, inaltate spre stele marunte si reci, Yosef zari limbile flacarilor inalte ale crucilor aprinse in pietele executiilor publice.

Intunericul taiat de lumina farurilor.

Si, cu voce ragusita, in ritm de tango spart, Yosef:

… valuri bat tarmul…/ scoici moarte si alge…/ …apus nesfirsit…”

***

…ma trezesc lungit pe cimentul verde-cenusiu, mlastina inghetata, aburita de inserare…;mi-e sete; ce sete mi-e; imi ling buzele si simt gustul sarat al singelui ce-mi picura din nas…; ma sprijin intr-un cot si imi pipai nasul, nu, nu-mi este rupt, dar ma doare ingrozitor…; unde sunt? Pentru Dumnezeu ce s-a intimplat cu mine? tot trupul imi arde si un tziuit surd e tot ce aud…; ma rasucesc pe o parte si privesc in jur: vad tulbure, ma ustura ochii…

O femeie se apleaca asupra mea.

Poarta uniforma de politist GP.

Ma priveste dispretuitor si ma injura scurt, fffuck you son’ f a bitch!

Se indreapta de spate, isi ia avint si ma loveste cu piciorul in coaste.

Sagetat de durere, inchid ochii si icnesc. Scrisnesc.

Imi musc buza de jos.

Apoi, incerc totusi sa ma ridic de pe cimentul rece, sprijinindu-ma cu o mina de peretele vopsit intr-un albastru intuneca de latrina publica, intr-o gara uitata de lume.

Doamne, unde sunt, ce se intimpla cu mine?

Mi se face rau, imi vine sa vomez, dar vreau sa stau in picioare, drept.

Drept…

Insa, inainte de apuca sa stau macar in genunchi, alti doi politisti, tineri, rasi pe cap, cu alura de luptatori profesionisti, se reped la mine.

Unul dintre ei imi prinde gitul in clestele bratului.

Ma loveste cu genunchiul in piept, in timp ce ma stranguleaza.

Horcai.

Celalalt imi rasuceste violent bratele la spate.

Simt pe incheieturile miinilor metalul rece si aud un clinchet.

Incerc sa ma eliberez.

Cei doi politisti ma trag in sus rasucindu-mi si mai puternic bratele, aproape dislocindu-mi umerii.

Catusele imi intra in carne.

Gem de durere.

Nu apuc sa pasesc.

Sunt tirit cu repeziciune si azvirlit pe unul dintre scaunele din plastic rosu, prinse cu suruburi metalice de o bara metalica fixata in perete.

Ceafa mi se izbeste de spatarul scaunului.

Iarasi gem.

Si geamatul ma sfisie launtric.

Scrisnesc mai sa-mi rup dintii.

Lacrimez si o furie cumplita ma inunda.

Dar respir adinc o data.

De doua ori.

De trei ori.

Setea ma arde.

Ce sete mi-e.

Imi ling din nou singele ce-mi picura din nas amstecindu-se cu singele buzei muscata mai inainte.

Ma asez mai bine pe scaun.

Oftez prelung.

Toate gindurile imi sunt tzandari.

Mii de tzandari.

Doamne, ce se intimpla, ce e cu politistii astia, ce crima am comis oare?!!…

Ma privesc.

Am pe mine doar un tricou galben si jeans-ii: un crac rupt in dreptul genunchiului, celalalt cu manseta zdrentuita.

Sunt descult.

La git port vechiul meu lantzic de argint de care sunt prinse, tot din argint, o cruce simpla, marunta si, cit un banut, medalionul infatisindu-l pe Sfintul Anton de Padova cu Iisus Prunc, adapostindu-se in bratele sale.

As vrea sa-mi sarut crucea.

As vrea sa-mi sarut medaloniul.

Doamne, ocroteaste-ma. Sfinte Anton de Padova, ajuta-ma.

Oftez.

Gem.

Oftez.

Trupul ma arde tot.

Stetea ma arde.

Gustul singelui.

Gindurile tzandari, aschii, cioburi.

Imi ard creierii.

Incep sa ma prabusesc – launtric.

Ma zbat sa zbor, sa ma inalt – launtric.

Strivit de groaza imi soptesc: Doamne, ce crima am comis oare?!

O sudoarea rece, infiorator de rece imi acopera timplele, imi curge pe ceafa, se prelinge pe sira spinarii.

Stomacul mi s-a adunat in git, tziuitul din urechi e sirena nebuna si panica imi suge toata vlaga, ma poseda intr-un coitus demential.

Vreau sa urlu.

Si urlu.

Urlu mut in pustietatea fiintei mele: Doamne, ce crima am comis oare, asa dintr-o data, la cei cinzeci si sapte de ani ai mei?! Doamne, sunt un om cuminte, Doamneee, ajutorrr!

Si, ii simt pe toti cei trei politisiti cum imi adulmeca singele, cum trupurile li se incordeaza, cum inima le plescaie de pofta, cum isi pregatesc saltul de coioti turbati…

Si, dintr-o data, o pace de om hotarit sa moara pentru dreptatea sa, o pace-de-veci se aseaza peste mine si in mine, ma cristaslizeaza si ma imbraca in nevazuta armura.

Si, tusesc usor, o data, de doua ori, apoi intreb cu voce domoala, intreb politicos: officers, cu tot respectul, va rog – de ce sunt arestat si tratat astfel, va rog sa-mi raspundeti? Am dreptul sa stiu sub ce acuzatii m-ati arestat si de ce ma tratati in acest mod, necivilizat, nepermis de violent? Cu tot respectul, va rog sa-mi raspundeti?

Se asterne o tacere de sticla fisurata incet, tentacular, in stinga, in dreapta, in sus si in jos – parca tot spatiul si tot timpul in acel moment s-au contopit intr-o nefireasca intrebare, intrebarea mea.

Lumina neoanelor pilpiie incaperea – se infasoara si se desfasoara mortuar peste computerele mohorite, peste panoul acoperit de fotografiile si afisele cu chipuri de criminali in urmarire, peste cele trei birouri pline de dosare si scaunele rotitoare, negre si ponosite; peste celularele si statiile radio portabile, camerele de luat vederi, usile metalice cu geamuri din sticla aramata, uniformele portocalii, tenisii albastri si paturile cenusii rinduite pe rafturi; peste cele doua televizoare mute si derulind nu se stie ce programe de stiri despre criminali si dezastre si politica si vreme si retete culinare si fitness si cum sa devii milionar si fotbal american si baseball si basketball; dar mai ales video-clipurile infatisindu-i pe profetii lumii noastre: Lenin, Hitler, Osama bin Laden si American-Cop si citate din cartile lor, din speach-rile lor.

Lumina neoanelor pilpiie incaperea si peste aparatul de fotografiat fixat pe un trepied, atintind cu lentila sa oarba cafetiera mizerabila; peste canistra albastra, transparenta, cu apa poatabila si cu un minuscul robinet alb, erectat inspre paharele de hirtie; peste cutia cu trei gogosi rincede, una mincata pe jumatate, alta cu o musca incremenita pe zaharul topit; dar si peste bastoanele de politist lucind intunecat, catusele si lanturile cromate rinduite frumos in rastel, tusirele elctronice de luat amprente…

Ma scutur infrigurat.

Ma arde trupul, ma arde … sufletul.

Si mi-e groaznic de frig. Imi simt degetele de la picioare si miini inghetate.

Pluteste un miros de morga…

Ma cutremur si chinuindu-ma sa-mi strunesc tremurul vocii, intreb inca o data, de data asta rostind rar si clar si usor raspicat fiecare cuvint:

officers, cu tot respectul, va rog – de ce sunt arestat si tratat astfel, va rog sa-mi raspundeti? Am dreptul sa stiu sub ce acuzatii m-ati arestat si de ce ma tratati in acest mod, necivilizat, nepermis violent? Cu tot respectul, va rog sa-mi raspundeti?

O maciuca invizibila i-a lovit pe toti trei brusc, in acelasi timp si direct in moalele capului. Evident, nu le vine sa creada ca m-am adresat lor in acest mod, nu o data, de doua ori.

Vreme de citeva clipe chiar si eu ma indoiesc ca le-am vorbit in engleza.

Si totusi enlgeza a fost. Engleza corecta.

Nascuti din si in uniformele la fel de intunecate si la fel de albastre precum masivii pereti de cazemata ai incaperii, inarmati cu pistoale automate, cu bastoane, cu spray-uri orbitoare, cartusiere, cu lanterne si catuse sclipitoare – toate prinse de centura neagra, lata si lustruita curea de ascutit briciul, cei trei politisti se reculeg rapid si acum sunt in mod clar tare infuriati de intrebarea mea, de curajul meu de a o repeta.

Ma tintuiesc cu priviri de rottweileri bine hraniti si antrenati sa anihileze orice amenintare, orice opozitie, orice suspect, orice infractor, orice criminal, pe scurt – orice si pe oricine aflat in afara legii si justitiei pe care ei o cunosc cel mai bine, o iubesc si o apara cu imaparabil devotement si infailibil profesionism.

Pe pieptul fiecaruia, steaua de politisit luceste sumbru si are cinci colturi: este pentagrama cu doua coarne sus – de milenii, simbol satanic si mi se infioara tot trupul.

Insa, in ciuda haitei de spaime spumeginde ce-mi da tircoale, in cercuri tot mai strinse, tot mai strinse, pacea-de-veci inca ma ocroteste.

Scunda, grasa, machiata strident si cu parul tuns scurt, vopsit stacojiu, femeia-polititst si cei doi luptatori profesionisti se apropie de mine incet.

Isi pun miinile in solduri si, brusc, incep sa rida strident, in hohote.

Incerc din nou sa ma ridic in picioare.

Vreau sa stau drept, Cit se poate de drept.

Zimbesc. Cu bunatate.

Si ma ridic in picioare. Drept.

Continuind sa rida cu sunete de balama ruginita, politistul roscat, cu mutra pistruiata de irlandez terorist, paseste repede inspre mine si ma loveste cu pumnul in piept, proiectindu-ma inapoi pe scaunul din plastic rosu.

Iar ma izbesc cu ceafa de marginea spatarului.

Iar gem.

Ma ineaca tusea. Aproape ca horcai.

Dar ii privesc senin si incerc sa zimbesc. Cu bunatate. Omeneste.

Negresa intinde spre mine degetul aratator al miinii sale dolofane, ornata cu un ceas urias, cu tot felul acccesorii, ceas de scafandru, si, latra ascutit: adica habar n-ai de ce te afli aici, fff-uck you, son’f a bitch? yeeah, esti acuzat de propaganda anti-sociala; esti un criminal; you’re fffucked, son’f a bitch. In cel mai bun caz – puscarie pentru vreo 20 de ani. Dar, sper sa arzi incet, foarte incet pe cruce, mother fffucker, ha, ha, haaa!

Ma izbeste odoarea ei, de parfum dulceag, gretos de dulceag, folosit de mai toate femeile de culoare, mai ales daca sunt albite, adica au in vene si singe de alb.

Parfumul e si mai puternic si mai gretos daca, femeia-barbat se intimpla sa mai fie si in serviciul statului.

Al treilea politist, o matahala albinoasa, cu buze subtiri taiate cu lama, isi ingusteaza ochii mici, porcesti. Rinjeste si printre coltii galbejiti, suiera: …asadar, suckerrr, habar n-ai de ce te afli aici? te joci cu noi? joci jocuri periculoase, suckerr, da, jocuri periculoase…

Se apropie lent de mine, ma mingiie pe crestet cu palma sa uriasa si asudata, dupa care ma pocneste amical peste ceafa si continua sa suiere: nu, nu e bine ce faci, nu e bine deloc, nu te joci cu profetii, nu te joci legea, nu te joci cu noi – s-ar putea sa te mai acuzam si de dispret fata de lege, dispret fata de noi, ca te-ai opus, ai rezistat arestarii, iar asta, asta… hmm, m-da, ha! ha! ha! executie publica…

Tace.

Pe urma, pe neasteptate, se repede la mine si se opreste cu buzele aproape lipite de urechea mea dreapta.

Ii simt, ii aud rasuflarea intretaiata. Apoi, urla isteric: nu misca!!! m-ai inteles, nu misca!!!

Se indreapta de spate. Si ride.

Suiera cu vadita placere: fuck you, man! You’re fucked!

Inchid ochii si string pleoapele strivind boabele lichide, sarate ale disperarii.

Ma sufoc. Pur si simplu ma sufoc.

Anaconda infasurata pe mine si parca rasucindu-se prin mine, panica ma sufoca.

Lupt sa-mi recistig starea de pace-de-veci.

Si, reusesc.

Imi dreg vocea si rostesc cit se poate calm: officers, cu tot respectul, nu inteleg despre cine vorbiti; cred ca e o confuzie regretabila; personal, nu imi aduc aminte sa fi comis vreo crima. Va rog, lamuriti-ma, de ce m-ati arestat, de ce ma tratati astfel? Uitati-va la mine. Nu tin minte sa fi comis crima de care ma acuzati…

Nu apuc sa-mi termin fraza.

Gurrra!!! tipa isterica politista.

In acel moment se deschide usa de la intrare si in incapere paseste un politist intre doua virste, de statura potrivita, incaruntit. Fata sa rotunda, maslinie si ridata intens – chipul unui imbatrinit inainte de vreme si extrem de plictisit: ce se intimpla aici? hai, ajunge, gata, luati o pauza! hamaie scurt, cu voce scazuta, dar autoritara.

Ceilalti trei se intorc spre el. Nu sunt intimidati de prezenta sa, dar girbovirea lor brusca lor este acea a gradului inferior: O.K., sergeant ; yes sir; yes, sir, raspund in acelasi timp cei trei, cam nefericiti de ordinul primit, asa pe nepusa masa.

Sergentul, fara sa priveasca inspre mine, intinde bratul in directia mea si, inainte sa apuc sa deschid gura, imi ordona sec: taci! vorbesti cind esti intrebat, O.K.?

Tot asa, fara sa priveasca inspre ceilalti politisti, ordona: rapoartele!

Irlandezul terorist ia de pe unul dintre birouri citeva foi si i le intinde.

Sergentul ii ordona: pune-le biroul meu si da-mi o cafea!

Apoi ia telecomanda si mareste volumul la unul dintre televizoare.

Se instalaeza comod pe scaunul rotitor din spatele biroului aflat in apropierea sa.

Nu se aude decit vocea comentatorului sportiv.

Ma concentrez chinuind-ma sa-mi amintesc ce s-a intimplat cu mine inainte de a ma trezi pe cimentul de ghiata.

Iar imi picura singe din nas.

Din nou imi ling buzele si din nou ma arde stetea.

Ma arde trupul.

Ma ard creierii.

Toate gindurile mele in continuare nu sunt decit tzandari, aschii ce se aprind si ard instantaneu la orice incercare de aducere aminte.

Respir adinc.

Ma tin cu dintii si ghearele de starea de pace-de-veci.

Si, simt ca mi se face rau… ingrozitor de rau, capul imi vijie…

Hei, tu de colo, ma biciuie vocea sergentului, care si-a rotit scaunul in dreptul computerului, raspunde scurt si clar la intrebarile ce ti le pun, O.K.?

Isi aranjeaza la indemna claviatura, privind incruntat ecranul monitorului.

Cafeaua, McCharty!

Irlandezul terrorist ii pune pe birou, linga claviatura computerului o cana neagra, uriasa.

Sergentul soarbe zgomotos din cana.

Plescaie si ofteza satisfacut.

Asadar, mi se adreseaza el, numele si pronumele?

Dranoel Serafim, ii rspund cu voce de pace-de-veci.

Ce nume mai e si asta?! se mira ironic sergentul si-mi ordona, hai, fa speeling!

Ii dictez fiecare litera.

Virsta?

57 de ani.

Educatia?

Masterat in arte.

M-da. Am vazut. Profesia?

Cersetor autorizat.

M-da. Am vazut. Cazier?

3 ani lagar de munca – manifestari anti-sociale.

M-da. Am vazut.

Domiciliu?

Fara domiciliu.

M-da. Am vazut. Familie, rude, sotie, copii?

Interzis orice contact cu familia. Nu mai stiu nimic despre familie.

M-da. Am vazut.

Sergentul se opreste din scris, isi ia miinile de pe claviatura computerului si ma priveste atent, pe sub sprincenele stufoase, apoi emite un: hmm! dupa care se uita la cei trei subalterni si intreaba rar, accentuind fiecare cuvint:

Condamantul a fost tratat corespunzator, nu-i asa?

Yes, sir! rostesc in cor, prompt cei trei.

Mmm-da, ai fost tratat corespunzator, ma anunta sergentul.

Inteleg ca nu am dreptul la replica si tac.

Imi ling de pe buze singele uscat, picurat din nas.

Gustul singelui.

Ce gust are singele?…

Ce gust are viata mea acum?

De ce se spune ca singele este sarat?!

Nu, hotarit lucru – nu-mi amintesc nimic…

Dintr-o data ma simt obosit.

O oboseala de plumb ma cuprinde.

Plumb in vine, plumb in creieri, plumb in inima… o moarte de plumb ma imbratiseaza cu inefabila tandrete… devorindu-mi memoria si sufletul…

Si… si ma scurg tot numai plumb lichid in zbor lent spre un abis atit de intunescat incit stiu ca e de necuprins si mai stiu ca imi voi pierde cunostinta… sau poate mor… si ma vad intr-o oglinda aburita, am trup si chip de grec obosit de odiseea sa si mai aud ca intr-un vis de vata vocea negresei:

fffuck, fffuck! son’f a bitch! sir, sir, asta chiar lesina…

***

Diana isi ingusta ochii migdalati, isi trecu degetele peste fruntea inalta si parul castaniu, usor ondulat, isi musca buzele de creola, rasulfa adinc si sinii bogati tresaltara provocator, apoi contiuna sa scrie, cu litere rotunjite, in jurnalul sau:

Cind eram adolescenta, in Catedrala “Sfintul Leonard of Port Maurice”, din Boston, exista o anume cugetare a Pelerinului Crestin, sapata cu litere frumos rinduite in marmura pe care se inalta statuia acestui pelerin, Statuia era din lemn. Si era pictata. Omul nostru, obosit, se odihnea un strop. Se sprijinea intr-un toiag inalt, de pastor. Purta sanadele tocite si gamba dreapta ii era bandajata de la glezna pina sub genunchi. Pelerina bruna, prafuita si marunta desaga cenusie de pe umarul sting erau singurele sale poveri. Chipul sau, ars de soare si valurit de vint, era acela al unui batrin tinar, iar barba rotunda, castanie, ma ducea cu gindul la un cersetor cu harul profetiei. Pelerinul avea ochi mari, caprui, scinteietori. Privirea sa tzintea undeva in zare, inspre acel orizont unde Cerul se uneste cu Pamintul, Raiul cu Iadul, iar omul este acolo un nevazut fir de praf… Cugetarea suna astfel:

Rugaciunea nu il schimba pe Dumnezeu, dar il schimba pe cel care se roaga.”

Se opri din scris si privi in jurul sau.

Apoi, ascunse jurnalul sub un teanc de dosare din sertarul biroului.

Legea si Profetii interziceau categoric medicilor sa aiba jurnale proprii.

Jurnalul personal este un act de tradare capitala a Credintei in Profeti si Lege, cita mental Diana.

Din nou privi in jur.

Imensul laborator medical parea suspendat intr-un abur alburiu.

In zeci si zeci de recipiente din cristal transparent, plutind in lichid cardio-amniotic,

inimile pulsau.

Diana lua telecomanda, se ridica din fotoliu sau si incepu sa se plimbe printre recipiente.

Din cind in cind apasa pe tastatura telecomandei si inima din dreptul ei incepea sa bata nebuneste.

La cei patruzeci si cinci de ani ai sai, in halatul sau alb cu buzunare si guler purpuriu,

Diana se misca si arata ca o adolescenta. Un fel de pisica avind aparenta umana.

Lucra in aceasta clinica new-york-eza a Politiei Globale, de aproape 10 de ani.

In anul 2085 cind aparuse Legea Globala a Medicilor – atunci luase decizia ca banii si profesia si comoditatea personala sunt cele mai importante lucruri din viata sa.

Legea Globala a Medicilor rasuna implacabila: nu poti fi medic pe planeta Pamint fara sa fii si ofiter al Politiei Globale. Juramintul lui Hipocarte fusese rostuit in Juramintul de Ofiter al Politiei Globale. Si, implicit Juramintul de ofier al Profetilor: Lenin, Hitler, Osama bin Laden, American-Cop.

Diana isi denuntase sotul ca fiind incompatibil cu juramintul ei de medic ofiter al Politei

Globale. Si, il trimises intr-un lagar de re-educare. Copiii ii expediase intr-un institut educational federal , scoala elementara, liceu si colegiu cu internat, al Politiei Globale din New York.

Si, de atunci incepind, Diana traia intr-o deplina comoditate profesionala si sociala si individuala.

Cind si cind avea cite un amant, fie ca distractie, fie ca necesitate sexuala.

Clinica in care lucra asigura inimi-de-schimb, sau HT, heart-transplant, pentru ofiterii Politiei Globale.

Si, de atunci incepind, da, dsigur, traia intr-o deplina comoditate profesionala si sociala si individuala.

Sau – asa credea.

Asa cred? se intreba Diana si rotindu-se lent, valsind, apasa frenetic tastatura telecomnzii.

Inimi si inimi – uriase pere singerinde pulsara nebuneste.

Celularul de serviciu tipa – sirena de politie.

Diana se opri din valsul ei gotic si lua din buzunarul de la piept celularul.

Raspunse: Hi!

Auzi horcaitul: Darling, iata-ma, vin, ia pozitie regulamentara!

Raspunse: O.K.

Si se indrepta spre vestiarul laboratorului.

Intra si se apropie de chiuveta albastruie.

Isi descheie halatul.

Isi dadu jos chilotii.

Se apleca inainte si se sprijini cu antebratele de marginea chiuvetei.

Ca in fiecare miercuri, de aproape un an de zile, la ora prinzului, noul amant al Dianei, capitanul intra in vestiar.

Inchise cu grija usa si puse piedica zavorului.

Toata fata sa de bidon turtit era incretita de un rinjet de la o ureche la alta.

Fostul jucator de fotbal tremura de excitatie.

Se apropie de femela.

Incet, cu ochii sai de buha batrina holbindu-se la bucile si fructul negru, flocos dintre ele, capitanul isi dau jos pantalonii, incet, incet.

Apoi, incet, incet – chilortii sai negri, pictati cu pentagrama verzuie a Politiei Globale.

Isi scuipa in palme.

Cu o laba paroasa incepu sa se masturbeze incet, incet.

Cu cealalta laba paraoasa plesenea usor bucile Dianei.

Si saliva – intens, intens.

Pe urma, icnind si horcaind – isi lua avint si o penetra.

Diana se izbea cu capul de oglinda chiuvetei.

Se izbea in cadenta unui mars politienesc.

Capitanul saliva – intens, intens.

Horcai: E bine, e bineee, catzea?

Diana nu raspunse.

Inalta fruntea si se privi in oglina.

Doamne, cum mi-am pierdut inima?… Doamne, ma iarta, te implor.

Apoi, isi linse lacrima ce i se oprise intre buze.

***

Cheng avea douazeci si unu de ani.

Cheng era un copil fara virsta.

Cheng era un Buddha chinezesc in miniatura si era un copil fara virsta.

Si era autic.

Auticii erau considerati de Politia Globala cobaii perfecti pentru dezvoltarea arsenalului

biochimic privind trei directii ale armelor psihice: tehnici si instrumente de spalarea creierului; tehnici si instrumente de dezvoltarea si aplicarea super-preceptiei psihice,

arme de spionaj bioelectronic.

Cheng traia de la virsta de unsprezece ani in Centrul de cercetari parapsihologie al Politei Globale, din New York.

In autismul sau, Cheng avea capacitatea de auzi orice sunete ne-auzite de urechea unui om obisnuit si de a le reproduce cu o fidelitate pe care nici un aparat electronic cunoscut nu le putea reproduce la nivel supra-uman.

Cheng auzea si reproducea fidel nuante, intonatii, pe scurt, din acest punct de vedere era o arma ideala de spionaj. Astfel, savantii Centrului de cercetari parapsihologice al Politiei Globale il tesatau fel si chip in speranta ca vor putea construi un model, o arma biosonica asemanatoare.

Cheng era un copil autic fara virsta.

Si, habar nu avea ca era un cobai perfect pentru Politia Globala.

Cu trei ani in urma, in anul 2097, intr-o dimineata de marti, in inima lui Cheng a inceput sa se deruleze o poveste, probabil traita de el, inainte de a deveni un cobai ideal al Politiei Globale:

“… catel bun, bun; ea foxterrier Ara; batrina, batrina, zice mama, zice tata, zice toti; moare, abia se mai tine pe picioare; scupiat mult; mincat putin; raspunde greu cind o chemi; lipaie doar citiva stropi de apa si doarme toata ziua; scinceste in somn; iubesc Ara; cind se trezeste latra moale, moale; mama si tata in back-yard; iarba verde; cerul albastru; norii albi; soare putin; ma joc cu Ara; ea ma linge; dar nu mai poate altceva; o tin in brate; ii aud inima – bate aiurea si repede, repede; sarut nas usacat, uscat; mingii urechi pufoase, pufoase; mama zice: idiotule, hai bea o bere; am sticla la gura si beau bere, multa; tata zice: e un idiot, idiotule bea whiskey; am sticla la gura si beau whiskey, mult, mult; Ara are ochi rotunzi si buni si maro, are ochi buni; sarut Ara pe nas; ea plinge si ma linge pe obraz; mingii Ara pe spate; par aspru si moale alb, rosu, negru; eu pling; Ara plinge; mama zice: ce idiot; tata zice: ce idiot; Ara miriie; Ara latra; omul negru cu pistol si ochi de peste mort; omul negru zice: de ce latra la mine? ma ataca: ataca Profetii si Legea; e un ciine interzis prin Lege; mama zice: e a idiotului, nu stiu; tata zice: e a idiotului, impusc-o si gata; omul negru scoate un pistol negru; Ara scinceste; omul negru o ia de ceafa si o impusca in cap; Ara are o gura mare in cap; Ara e plina de singe, mult, mult singe; mama zice: o aruncam noi la gunoi; tata zice: sa traiti dom’le ofiter, multumim, traiasca profetii si legea , traiasca Lenin, Hitler, Osama bin Laden si American-Cop! un whiskey, dom’ le ofiter?; mama zice: domnule ofiter, sotul meu n-are nimic impotriva, eu sunt incintata, daca vreti, domnule ofiter, poftiti cu mine in casa, va fac fericit, domnule ofiter; omule negru zice: a latrat la mine, e interzis, asta e legea, copilul e un idiot, trebuie examinat; mama zice; da, e un idiot, examinati-l; omul negru ma ia de brat si ma tira spre masina lui neagra; Ara plina de singe si nu scinceste; iubesc Ara; tzip la omul negru; omul negru da cu piciorul in Ara; omul negru ma plesenste peste fata, rau, rau; mama zice: bine ii faceti, e un idiot; tata zice: da, bine ii faceti e un idiot; cerul e albastru, norii albi, soare putin; Ara e plina de singe; iubesc Ara; nu aud inima ei; Ara e moarta?

Si, de fiecare data, fie dimineata, fie la prinz, fie seara, fie oricind, dar de fiecare data cind povestea se derula acolo, in inima sa, Cheng plingea mut, mut, mut.

Si, se izbea cu capul de pereti.

Si, din cind in cind, cu toata puterea sa de autic, incremenea ascultind si privind in jur, sa o auda pe Ara, sa o vada pe Ara.

Si, cum Ara nu se auzea, nu se vedea nicicum, incet, incet, zi de zi, in cei trei ani de asteptare-de-autic, Cheng hotari ca trebuie sa plece sa o caute pe Ara.

Asa ca, intr-o buna dimineata de primavara a anului 2099, in timpul orei de plimbare printre pini inalti si batrini ai parcului ce inconjura cladirile Centrului de cercetari parapsihologice al Politiei Globale, Cheng se desprinse de grupul sau de autici cobai si se ascunse intr-un tufis inalt si des si verde intunecat.

Astepta pina cind grupul si supraveghetorii se indepartara pe aleea dintre pini.

Apoi, se tiri pina la baza zidului inalt, din caramida rosietica.

Acolo, descoperi de crengi si frunze, gaura de sobolan ce o sapase un an intreg.

Se strecura prin gaura si evada in cautarea Arei, murmurind continuu:

Ara e moarta?
***

m-am trezit…. si mi-e teama sa deschid ochii, dar simt ca ma aflu in alt spatiu, alt miros pluteste in aer, un miros de rinced, de pivnita…; orice ar fi, trebuie sa deschid ochii… privesc in jur si vad peretii inalti vopsiti aici intr-un verde lucind sumbru, pereti de cazarma…; de pe tavanul galbui se holbeaza la mine un bec urias, vomind asupra mea lumina laptoasa, orbitoare…; sub palme ceva ca o blana aspra: sunt acoperit cu o patura cenusie, gaurita in doua locuri si cu marginea aflata pieptul meu, zdrentuita; ma sprijin intr-un cot – sunt intins pe un pat metalic; dau patura la o parte; port o bluza portocalie, cu mineci scurte, trasa direct peste piele; la fel, pantalonii portocalii; nu, nu am nici o perina si cearceaful alb-galbui mototolit sub mine, este pus peste o saltea subtire, acoperita cu invelitoare din plastic verde, verde de cimitir…

***

 

leonard oprea

 

MOARTEA 2100 – UN FULG, CE ZBOR …

 

(din volumul in curs de publicare in Romania

 

NOI DOMENII INTERZISE

 

Editura Millennium Books)

 

***

 

Copyright 2011 – All Rights reserved by Leonard Oprea

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: