Publicat de: leonard oprea | 6 Noiembrie 2010

leonard oprea THE TIGER, THE LUMBERJACK, THE BERRY… and, THE EPILOGUE


 

leonard oprea

THE TIGER, THE LUMBERJACK, THE BERRY… and, THE EPILOGUE

TIGRUL, TAIETORUL DE LEMNE, FRAGA … si, EPILOGUL

***

Motto:

… because no one is born dead – all you need is love…”

… si cum nimeni nu se naste mort – all you need is love…”

(Theophil Magus)

***

THE TIGER, THE LUMBERJACK, THE BERRY… and, THE EPILOGUE

Buddha was meditating under a fig tree. The sun had set. The dusk was stretching slowly its shadows. The jungle was coming alive as it felt the cold breath of the night. The wild creatures were preparing to kill or fight for their lives. The wheel of destiny was turning.

The tiger stopped in front of Buddha and nervously whipped his tail against his hips. It gave out a muffled growl. Buddha never flinched. His lids stayed down and his lips remained sealed.

After a while, the tiger lied down in the dry grass under the fig tree, growled lightly, and vented his supplication:

O Siddhartha, Thou Knower of the Truth, O Enlightened one, please listen to me and give me an answer.’

None but the voices of the jungle were heard, but the tiger understood he could go on:

A lumberjack was chased by a panther and fell over the edge of a precipice. In his fall, the man grabbed at some wild vine creepers. I heard the roar of the panther and the cries of the man. I was in the bushes below. I saw the panther looking over the edge. It was rabid for losing its prey. The man knew, as did I, what a panther can do when it loses its prey. So the man could not climb up to the edge. At that very moment, two mice started nibbling at the creepers just above the unfortunate lumberjack. I sat quietly below waiting for the prey to fall. Suddenly, though, the man started. I looked closer. It wasn’t that high above me. I saw the man staring at a purple berry, the color of hot blood drops, which grew in a crack beside him. He gave it a long stare, then started swinging. When he got close enough he picked the berry, put it in his mouth, then grabbed his creeper again and stood still. I wondered if he would be able to hang there long enough for the mice to cut the creeper loose. But the man turned his head and looked right into my eyes. At first he was terrified, but then he became quiet, serene even. It seemed like an eternity. And suddenly there was that high pitched, piercing cry, as if a thousand peacocks cried at the same time. Oh, Siddhartha, believe me, I barely had time to duck for my life… The man had jumped on me… Yes, I fled like a scared kitten into the bushes… Eventually, I stopped. And I felt rage: the wretched lumberjack was supposed to be my prey. I dashed back, but it was too late. The man had vanished. I observed his marks, smelled the blood trail, the man had hurt himself badly as he fell, so he could not be far.

But, O Wise One, I could not move… I felt a terror I, the tiger, had never felt before… O Buddha, am I still the tiger?’

His lids still down, his lips still sealed, Buddha replied:

You are what you are and the jungle still trembles in front of you. But now you will be the man who was supposed to be your prey.’

Thus, the tiger found itself hanging above the abyss, desperately clutching the creepers. The panther above, the tiger below. And the mice…

***

The moon was weaving its light under the fig tree. Just as still and impenetrable, Buddha asked the tiger:

How did that feel?’

O Siddhartha, I have met the tiger, but the wonderful taste of the berry…’

***

EPILOGUE

Love… Life…

The Saint Apostle Paul said: “If I have the gift of prophecy and can fathom all mysteries and all knowledge, and if I have a faith that can move mountains, but do not have love, I am nothing. (1 Corinthians 13/2)

And, also being Apostles of Love, the Beatles eternally thrill the world through their magic call, the ballade created by John Lennon: “All You Need is Love”…

Thus – it seems that it’s nothing more to say…

But, I dare… : Love is the life of that one who is alive indeed.

Therefore, that one indeed alive can not love without forgiveness.

Yes, to forgive yourself and to forgive the others.

Because, being Love, God is Forgiveness and He is the Life of that one indeed alive, as well.

And, God is eternal – so, love never end.

This is – to love the life.

And, no one is born dead.

… hoar-frost in the dawn/

covers all the grass still green…/

sunrise… November…”

***

TIGRUL, TAIETORUL DE LEMNE, FRAGA … si, EPILOGUL

Aşezat sub un smochin, Buddha medita. Soarele asfinţise. Se întindeau încet umbrele înserării. Se înviora jungla simţind răcoarea, suflul nopţii. Sălbă­ti­ciunile se pregăteau să şi apere viaţa sau să ucidă. Se învîrtea roata destinului.

Tigrul se opri în faţa lui Buddha şi, nervos, îşi plesni coapsele cu vîrful cozii. Mîrîi înfundat. Buddha nu se clinti. Pleoapele nu i se ridicară, nici buzele nu le întredeschiseră.

După o vreme, tigrul se lungi în iarba uscată de sub smochin, sforăi uşor, apoi se rugă:

O, Siddhartha, Tu, Cunoscătorul Adevărului, o, Iluminatule, te rog, ascultă mă şi dă mi un răspuns.

Nu se auziră decît glasurile junglei, dar tigrul înţelese că poate vorbi:

Un tăietor de lemne fugărit de o panteră a căzut într o rîpă. În cădere, omul s a prins cu mîinile de nişte corzi de viţă sălbatică. Eu am auzit răcnetul panterei şi ţipătul omului. Eram în hăţişurile din fundul rîpei. Am alergat repede şi am ajuns în dreptul omului, tocmai cînd se agăţa de corzile viţei. Pe buza rîpei am văzut pantera. Era turbată de furie că îi scăpase prada. Ştia şi omul, ştiam şi eu de ce e în stare o panteră cînd îi scapă prada. Aşadar, omul nu se mai putea căţăra înapoi, pe buza rîpei. Chiar atunci, doi şoareci au început să roadă corzile viţei înmugurite, deasupra nenorocosului tăietor de lemne. M am aşezat liniştit şi am început să aştept ca prada să mi cadă în gheare. Însă, deodată, omul a tresărit. Am devenit atent. Rîpa nu e foarte adîncă. Am putut să văd cum omul îşi pironise privirea pe o fragă roşie ca stropii de sînge cald, crescută în crăpătura stîncii de lîngă el. A privit o îndelung, pe urmă a început să şi legene trupul. Cînd a ajuns destul de aproape de crăpătura stîncii, a întins o mînă şi a cules fraga. A băgat o în gură, a prins din nou coarda liberă, după care a rămas nemişcat. Mă întrebam dacă va rezista agăţat de viţă pînă cînd şoarecii vor roade îndeajuns corzile ca ele să se rupă. Dar omul a întors capul şi m a aţintit cu privirea. E drept, mai întîi cu groază, apoi însă din ce în ce mai liniştit, senin chiar. Mi s au părut acele clipe o veşnicie. Şi, pe neaşteptate a venit acel strigăt înalt, pătrunzător, de parcă o mie de păuni ar fi ţipat deodată. O, Siddhartha, crede mă, abia am avut timp să fac saltul salvator… Acel om se aruncase asupra mea… Da, am fugit cu coada între picioare, în hăţişuri… Într un tîrziu m am oprit. Şi m am înfuriat cumplit: nevol­nicul tăietor de lemne trebuia să fie prada mea. Am alergat înapoi din răsputeri. Prea tîrziu, omul dispăruse. Am cercetat urmele, am mirosit şi lins dîra de sînge: omul se rănise destul de rău în cădere, deci nu putea fi departe. Însă o, Înţeleptule, n am putut să mă clintesc din loc… Mă pironea o frică pe care eu, tigrul, n am mai încercat o vreodată… O, Buddha, nu mai sînt eu oare tigrul?

Fără să şi ridice pleoapele, fără să întredeschidă buzele răspunse Buddha:

Eşti ce eşti şi jungla tremură în faţa ta. Acum însă vei fi omul care trebuia să fie prada ta.

Astfel, tigrul se trezi atîrnînd în gol, strîngînd în pumni cu disperare corzile viţei sălbatice. Sus pan­tera, jos tigrul. Iar şoarecii…

***

Lumina lunii ţesea lumină sub smochin. La fel de neclintit şi de nepătruns Buddha întrebă tigrul:

Cum a fost?

O, Siddhartha, am întîlnit tigrul, dar ce gust minunat avea fraga…

***

EPILOG

Dragostea… Viata…

Sfintul Apostol Paul rostea: “Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.” (Corinteni1;13/2) Si ei, Apostoli ai Iubirii, the Beatles infioara etern lumea cu magica lor chemare, balada creata de John Lennon: “All you need is Love”… Si astfel, se pare ca nu mai e nimic de adugat…

Indraznesc totusi: dragostea este viata celui cu adevrat viu.

Iar cel cu adevarat viu nu poate iubi fara iertare.

Iertarea de sine si iertarea celorlalti.

Caci, Dumnezeu fiind Iubire este Iertare si este Viata celui cu adevarat viu.

Iar Dumnezeu este vesnic, precum dragostea niciodata nu moare…

Aceasta este dragostea de viata.

Si, nimeni nu se naste mort.

… bruma zorilor/

pe iarba inca verde…/

soare… novembre…”

***

(from „Theophil Magus – Living in America” // Copyright © 2010 by Leonard Oprea. All rights reserved. Leonard Oprea created the Breathing, an original type of essay in Romanian and world literature.The Breathing is a short, simple yet profound meditation on human condition, a meditation ended by a haiku. But – this haiku does not finish the meditation. In fact, it re-opens this reflection to new questions and responses on human destiny. There are 100 Breathings in Leonard Oprea’s work „Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006”, ed. „Universal Dalsi”, 2007, Romania)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: